La un pas de tragedie. Casa unei familii cu 5 copii din...

La un pas de tragedie. Casa unei familii cu 5 copii din Albești Smeeni a luat foc în miez de noapte

Panică miercuri, imediat după lăsarea întunericului printre locuitorii din satul Albești – comuna buzoiana Smeeni. Un incendiu izbucnit la casa unui localnic a alertat întreg satul.

832
0
DISTRIBUIȚI

Focul a izbucnit în bucătăria  soților Bucur, o familie numeroasă, cu cinci copii, care tocmai se pregăteau sa servească cina. Acestea aveau în bucătărie o soba din pământ cu plită, unde își găteau zilnic mâncarea. Cel mai probabil o scânteie sărita din horn a aprins podul locuinței, acolo unde proprietarii aveau depozitați zeci de baloti de lucernă uscata, care imediat au fost cuprinși de flăcări.

Sătenii, alertați de focul care risca sa se întindă și la locuințele vecinilor, s-au mobilizat si pana la sosirea pompierilor voluntari de la Primăria din Smeeni, au încercat sa stăpânească flăcările cu câteva furtune de apa conectate la sistemul public de alimentare a localității.

La scurt timp a sosit și autospeciala primăriei din localitate, precum și doua autospeciale de la ISU Buzău, care au localizat flăcările și le-au stins în circa o oră.

La fața locului au sosit și un echipaj SMURD, precum si unul al Ambulantei care au fost nevoiți sa acorde îngrijiri medicale celor doi soți, care la vederea flăcărilor, au făcut un atac de panica.

Din fericire, nimeni nu a fost rănit, cei cinci copii fiind scoși din locuință la timp de către vecini.

Pentru ca intervenția autorităților a fost prompta, pagubele materiale s-au limitat la acoperișul casei, bucătăria precum și la balotii de lucernă.

Pentru a veni in sprijinul familiei afectate de aceasta nenorocire, imediat după stingerea incendiului, în miez de noapte, familia Bucur a primit si un ajutor din partea primăriei, constând in alimente si apa potabila. Dupa evaluarea pagubelor, aceștia ar putea primi din partea Primăriei si a Consiliului local si sprijin financiar de urgenta pentru reconstrucția acoperișului si a bucătăriei afectate de foc.

LĂSAȚI UN MESAJ