Răscoala țăranilor din Smeeni din 1873, eveniment de o importanță majoră pentru...

Răscoala țăranilor din Smeeni din 1873, eveniment de o importanță majoră pentru oamenii locului, evenimentul care a influențat dezvoltarea soci­etăţii

343
0
DISTRIBUIȚI

Reforma agrară din 1864 iniţiată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza prin care claca era abolită, iar majoritatea ţăranilor trebuiau să fie împroprietăriţi a constituit un eveniment de o importanţă majoră pentru oamenii locului, influenţând în acelaşi timp dezvoltarea soci­etăţii.

Decretată la 14 august 1864, legea rurală a avut un profund ecou în lumea satului, umplând de nădejde inimile năpăstuiţilor clă­caşi. În rândul majorităţii moşierilor şi arendaşilor acest lucru a fost primit cu ostilitate şi nu puţine au fost cazurile când aceştia s-au opus aplicării prevederilor ei.

În judeţul Buzău aplicarea reformei a produs mari nemulțumiri, documentele vremii vorbind despre starea de agitaţie care dom­nea în multe din sate, moşierii şi arendaşii căutând prin numeroase mijloace să înşele, să eludeze legea, uneori chiar cu forţa: mulţi clă­caşi au fost excluşi de la împroprietărire, au fost ticluite declaraţii false din partea clăcaşilor de renunţare la pământ, au fost însuşite de la clă­caşi, în mod fraudulos, terenuri în timpul delimitărilor sau au fost atri­buite spre împroprietărire terenuri improprii agriculturii.

Toate aceste nedreptăţi şi abuzuri au determinat proteste vehemente din partea sătenilor, manifestate prin jalbe, contestaţii şi uneori chiar revolte.

O asemenea mişcare s-a înregistrat la Smeeni în lunile septembrie şi octombrie 1873 (conform dosar 2645/1873 Tribunalul Buzău şi Cabinetul de Instrucţie – dosar 277/1873).  Pe baza documentelor s-a stabilit că în 1865, îndreptăţiţi­lor la împroprietărire din comuna Smeeni li s-au atribuit loturi din mo­şia „Smeeni”, proprietatea lui Gh. Vernescu.

În anul 1872, proprietarul a încercat să facă o nouă delimi­tare, urmărind să mute satul la o margine a moşiei şi să dea sătenilor alte terenuri, neproductive şi îndepărtate. Lovindu-se de împotrivirea acestora – care nu acceptau aplicarea deciziei superarbitrului, moti­vând că au o hotărâre a Curţii de Casaţie care le este favorabilă – mo­şierul recurge la forţă.

Astfel, la 26 septembrie 1873 sosesc la Smeeni pentru a aplica sentinţa superarbitrului, pronunţată în conformitate cu art. 16 din Legea rurală – Procopiu Demetrescu – procurorul Tribunalului Bu­zău, subprefectul Cârlova, inginer hotamic Danielescu, avocatul Ioan Demetriade – procuratorul moşierului. Aceştia erau însoţiţi de 40 de dorobanţi călări sub comanda sublocotenentului Nae Georgescu.

La intrarea în sat au fost întâmpinaţi de peste 200 de bărbaţi, femei şi copii, înarmaţi cu ciomege, furci şi cuţite despre care se spune că „au năvălit asupra dorobanţilor” (fila 15). Procesul-verbal încheiat în aceeaşi zi (filele 26-27) relevă că sătenii au năvălit asupra escortei călăraşilor, dându-le lovituri, trântindu-i de pe cai şi astfel ajungând în drep­tul trăsurii noastre au început a ne înjura şi a ne declara că ne omoară da­că nu plecăm din proprietăţi”.

Astfel că numai cu fuga au reuşit reprezentanţii forţei pub­lice să scape de furia dezlănţuită a sătenilor.

Reîntors la Buzău procurorul a dat ordin de urmărire şi a­restare a „tulburătorilor”. În seara aceleaşi zile, la ora 22 au fost aduşi în cazarma călăraşilor Dimache Dumitru, Costache Popescu şi Mihai Târcă, recunoscuţi de procuror printre cei care, dimineaţa îi spuseseră că nu vor permite executarea şi că „sunt decişi a face omoruri” (fila 28).

În ziua de 28 septembrie sunt arestaţi alţi doi locuitori ai comunei Smeeni: Andrei Dumitru şi Nicolae Neagu (fila 29), care au declarat că au ieşit înaintea procurorului „ca să apere pământul”.

Procesul-verbal din 29 septembrie 1873 indică numele altor 28 de săteni interogați, din declarațiile tuturor reieșind voința fermă de a nu ceda proprietarului pământul pe care – pe nedrept – acesta îl pretindea (filele 30-31).

Anchetarea participanților la mișcarea țărăneasca de la Smeeni s-a prelungit până spre sfârşitul anului 1873, sentința pronunțată la 19 ianuarie 1874 (filele 19-20). Conform acesteia, Andrei Toma şi Ion Dimian, socotiţi capi ai mişcării, au fost condamnaţi la câte 15 zile închisoare fiecare, la „blândeţea” acestei pedepse contribuind opinia solidară a tuturor locuitorilor.

Totodată, Consiliul de Miniştrii luând cunoștința de cele întâmplate la Smeeni a hotărât menținerea primei delimitări, ceea ce însemna că săteni lor li se dăduse câștig de cauză.

Text extras din Monografia comunei Smeeni

LĂSAȚI UN MESAJ