Prășitul mecanizat al porumbului, cu ajutorul tractoarelor, a ușurat foarte mult munca țăranului român care în urmă cu zeci de ani era nevoit să facă această lucrare agricolă cu ajutorul calului, sau ca pe vremea străbunilor, cu boii înhămaţi la jug. Există şi acum sate în România în care ţăranii încă mai folosesc forţa animală pentru a prași diferite culturi agricole.
În satul buzoian Smârdan, din comuna Brădeanu, câțiva localnici inventivi s-au gândit să îmbine prășitul modern, mecanizat, cu cel tradițional, moştenit de la bunici şi străbunici. Mai precis, aceştia au înhămat la propriu, în urma unui tractoraş, patru prăşitoare manuale, dintre cele trase de cai, şi au început să lucreze terenul agricol în stilul „manual-mecanizat”.
Tractorul merge înainte iar patru bărbaţi ghidează fiecare pe câte un rând prăşitoarele manuale. Într-un timp record ajung la capătul celălalt, făcând o lucrare de calitate, fără să rupă plantele, care în această perioadă şi-aşa suferă foarte mult de pe urma lipsei de apă din sol.”Invenţia lor este unică în zonă şi chiar dacă mulţi dintre cei care îi vad la muncă zâmbesc şi se minunează, ei spun că prăşitul inventat de ei este de calitate, foarte ieftin şi cât se poate de ecologic.”ne-a declarat primarul localităţii Brădeanu Ştefan Nistor.
”Invenția noastră este de vreo patru ani. Este economică, spornică, nu consumăm decât motorină și câte ceva de mâncare. Într-o oră lucrăm cam un hectar de teren. Nu e chiar adâncimea la care prășește tractorul, însă se face treabă bună. Prășim ca pe vremuri, numai că nu folosim calul, ci un tractor de 550 de cai putere. Așa nu mai omori bietul animal și avem agricultură ecologică”, ne-a declarat Marin Moraru, unul dintre agricultorii din Smârdan.
În cel mult o oră, prășesc aproximativ un hectar de porumb, apropiindu-se foarte mult de timpul realizat de un tractor cu praşilă mecanică. Preferă munca manuală, deoarece agricultura practicată de ei nu foloseşte nici îngrăşăminte chimice pe baza de azotat, singurul îngrășământ fiind cel natural, gunoiul de grajd.
Cei patru agricultori din Smârdan speră ca mai mulţi ţărani să le folosească invenţia, care nu este deloc costisitoare, singurul dezavantaj fiind acela că este nevoie de mai multe mâni pentru a conduce fiecare prăşitoare în parte.