Berzele sau cocostârcii sunt niște păsări mari, singurele păsări sălbatice de aceste dimensiuni care își construiesc cuibul în preajma oamenilor.

Deși pare banal, cuibul de barză este una dintre cele mai spectaculoase și complexe construcții realizate în regnul animal. El este construit din crengi, rădăcini, pământ la care se adaugă paie, fân, iarbă, uneori chiar hârtie și cârpe.

Un cuib de barză folosit mai multi ani la rând poate ajunge, după numeroase reparații, la un diametru de 1-1,5 metri, o înălțime de până la doi metri. Prin adăugarea an de an de materiale noi în cuib, deși pare greu de crezut, un astfel de cuib poate ajunge sa cântărească intre 500 de kg și chiar 2 tone.

Cu o punctualitate de ceasornic, la jumătatea lunii martie, primele berze s-au întors si la noi in Smeeni si, cum era de așteptat, si-au ocupat locul binemeritat in cuiburile aflate pe stâlpii de electricitate. Nu stiu momentan care este recensământul acestor pasări la nivel de comuna, insa presupun ca sunt cel putin 10 cuiburi in toate satele localitatii.

Pe șoseaua principala, (DN2C) le putem vedea in cuiburile aflate la Sălcioara, in apropiere de târg si in satul Bălaia. Sunt foarte fidele locului de cuibărit, aici fiind casa lor unde își clocesc ouăle an de an. In zilele de vara își scot puii la zbor, iar toamna, cum le este obiceiul părăsesc cuiburile, îndreptându-se spre locuri mai calde.

Zilele trecute am surprins deasupra Smeeni-ului mai bine de 50 de berze. Zburau la zeci de metri înălțime,  parca intr-un dans numai de ele știute, iar dacă le vedeai nu aveai cum sa nu fii fascinat de zborul lor.

https://www.facebook.com/comuna.smeeni/videos/2168471073189244/

Berzele sunt ocrotite prin lege şi pot să trăiască peste 30 de ani. Depun ouă în lunile aprilie-mai şi pot să aibă până la 6-7 pui care ies la lumină în iunie.

In tara noastră barza albă este ocrotită prin Legea rr. 13/1993, Legea nr. 137/1995, Legea nr. 103/1996, Legea 13/1998. In Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006

Omorârea păsărilor şi a puilor precum şi distrugerea ouălor şi a cuiburilor se pedepsește conform legii cu o amendă de 270 de euro ( aproximativ 1000 de lei)

În prezent, tot mai multe berze își fac cuiburile pe stâlpii de joasă tensiune, expunându-se la riscul de electrocutare și de incendiere a cuiburilor, riscuri care rămân o cauză principală de deces în rândul speciei.

Cuib de barza Sălcioara Smeeni

De aceea, societatea Ornitologică Română (SOR) împreună cu companiile Enel din România au lansat in 2017 o aplicație smartphone unică în Europa, cu ajutorul căreia se încearcă realizarea recensământul berzelor albe din țara.

Aplicația “Uite barza” este disponibilă tuturor utilizatorilor de telefoane mobile Smartphone care vor să se implice în protejarea acestei specii de păsări.

Populația estimată de berze albe este cuprinsă între 180.000 – 220.000 perechi în Europa, în timp ce în România, numărul lor a fost estimat la 4.000 -5.000 de perechi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.