Un obicei străvechi, care astăzi se mai păstrează în foarte puține localități din țară este Hora satului, o tradiție care avea loc cândva și la Smeeni. În vechime acest obicei reprezenta un eveniment nelipsit din cursul firesc al vieții de la țară, făcând parte din stilul de viața al țăranilor, așa cum ar fi de pilda munca câmpului.
După forma în care se executau cândva, dansurile din zona comunei Smeeni se pot clasifica în trei categorii: dansuri în formă de cerc (horele), dansuri în linie dreaptă (sârbe, brâul, brâuleţul), dansuri numai cu două persoane (învârtita, valsul, tangoul etc.) .
Dintre toate acestea cea mai semnificativă este hora, care se organiza în fiecare duminică, dar mai ales de Sfintele Paști. Locul de desfășurare era ales de preferința la cârciumă sau la marginea satului, pe izlaz.
De Paşti se făcea în sat un fel de bâlci cu roată și cu lanțuri în care învârteau flăcăii fetele. La hora de Paști era o plăcere să asiști.
In locul de horă veneau laolaltă copiii, tinerii, dar și bătrânii satului, care contribuiau la transmiterea obiceiului către generațiile următoare. Hora satului însemna în trecut mai mult decât un moment de bucurie si de destindere, având conotații sociale deosebit de importante.
După amiază, la locul indicat începeau să se adune flăcăii şi fetele mari. Fetele mari veneau întovărășite de mamele lor care mergeau câțiva pași în urma lor. Flăcăii plăteau lăutarii, dându-le bani, iar fetele dădeau mălai, iar a doua zi după Paşti – ouă, când flăcăii şi lăutarii mergeau la casele fetelor, cântând și chiuind pe toate ulițele.
Se obișnuia ca la hora, fetele tinere, aflate în apropierea vârstei la care ar trebui sa se mărite erau „prinse în hora”, simbolizând astfel ca sunt gata de căsătorie. Momentul era pregătit cu atenție, fata purtând haine de sărbătoare tradiționale, cu podoabe din aur sau argint la gât, și cu părul dezvelit strâns în coc.
La astfel de hore fata care venea într-o rochie nouă se prindea în stânga flăcăului care-i era drag şi care dorea să danseze.
La hora participau de obicei numai membrii comunității, orice încercare de pătrundere a unui fecior din alt sat fiind respinsa cu brutalitate, tinerii având grija sa nu înstrăineze nici o fată. Siguranța ca feciorul sau fata sunt din Smeeni însemna pentru părinti, în mod special, o ușurința în ceea ce privea vegherea tinerei familii, împărțirea pământului, ajutor pentru ridicarea unei case, dar mai ales cunoașterea familiei cu care urmau să se înrudească și a poziției pe care o ocupa în cadrul comunității
Hora se încheia aproape de asfințitul soarelui, când veneau vitele de la izlaz. Atunci fetele se întorceau acasă, la obligațiile gospodărești. Nimeni nu întârzia, această obligație fiind absolut respectată. Încălcarea ei era considerată o abatere de la morală.
În postul Paștelui nu se făcea horă. Atunci fetele şi flăcăii se adunau la marginea satului unde se plimbau, stăteau de vorbă, procurându-şi astfel distracții până la sărbători. Tinerii prieteni, fată şi băiat, se plimbau împreună doi câte doi.
