Acasă Evenimente Să vezi și să nu crezi! Grădinița din Smeeni a fost spartă...

Să vezi și să nu crezi! Grădinița din Smeeni a fost spartă în ultimele zile ale anului 2019. Totul a fost filmat de camerele de supraveghere

1499
0

In ultimele zile ale anului 2019, la Smeeni a avut loc un eveniment care, deși pare banal la prima vedere, poate avea consecințe mult mai grave în viitor.

Sediul Grădiniței din centrul localității a fost spart în două nopți diferite, de un tânăr de aproximativ 15 ani, scăpat de sub controlul părinților. (vezi video mai jos). Acesta a forțat geamurile instituției în nopțile de 27, respectiv 29 decembrie 2019, pătrunzând în instituție unde a stat și s-a odihnit în ambele cazuri până spre dimineață.

Toate acestea au fost descoperite în ziua de 3 ianuarie 2019, când femeia de serviciu a instituției a observat că în sala unei clase, una dintre ferestre era deschisă, existând chiar urme de forțare. Imediat aceasta a anunțat conducerea instituției, care la rândul ei a anunțat Poliția.

La fața locului oamenii legii au început cercetările pentru a stabili exact ce s-a întâmplat. S-au recoltat amprente și s-au urmărit imaginile de pe camerele de supraveghere din unitate.

Intr-adevăr în cursul celor două nopții, pe cele două camere de supraveghere aflate în interior se observă cum un individ iese și intră de mai multe ori, apoi de plimbă nestingherit pe holul instituției.

La prima vedere, nu există semne ca s-ar fi luat ceva de aici, dar având în vedere că acum copiii sunt în vacanța de iarnă, până la sosirea cadrelor didactice, nu se știe dacă el a sustras ceva din inventarul grădiniței.

Analizând imaginile de pe camerele de supraveghere s-a ajuns la concluzia ca individul ar fi un tânăr de 15 ani, cu domiciliul in Smeeni, provenit dintr-o familie cu 10 copii, cu o situație familială delicată, tatăl fiind cunoscut ca un client permanent al barurilor din centrul comunei, umblă mai mult beat, cu un comportament violent, nu puține fiind cazurile in care acesta si-a agresat soția.

Din discuțiile avute cu tatăl, acesta nu a știut unde se află fiul său în acele nopți, și că de altfel copilul nu ar fi la prima lui abatere de acest fel. Fiind o familie numeroasă părinții susțin ca nu mai au controlul total asupra tuturor copiilor, doi dintre ei având diverse forme de handicap.

Nu puține au fost cazurile în care Protecția Copilului a fost sesizată de angajații compartimentului Asistență socială din cadrul Primăriei Smeeni de condițiile în care sunt crescuți și educați copiii acestei familii. De fiecare dată însă vizitele reprezentanților acestei instituții la această familie au fost se pare superficiale.

In acest caz, oamenii legii au deschis un dosar penal, iar cercetările continuă pentru a se stabili exact împrejurările in care tânărul a pătruns în instituția școlară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here