Lipsa ploilor din ultima perioada în zona Bărăganului buzoian se face simțita din ce in ce mai mult pe camp, acolo unde numeroase culturi sunt afectate de seceta, care încet, încet pune stăpânire pe mare parte din țara.
Acest lucru le-a determinat pe câteva femei in vârsta din Smeeni sa apeleze la un ritual vechi, de invocare a ploii, moștenit de secole din bătrâni sub numele de Caloianul.
Acesta se practica de obicei in a treia săptămâna după Paste, însă, cel putin in zona Smeeni-ului bătrânii il confecționau de fiecare data când simțeau ca pământul are nevoie de ploaie.
In cultura populară din Bărăgan, „Caloianul” era un copil dispărut în condiţii misterioase de acasă, pe care mama lui îl caută cu disperare trecând dealuri, munţi, păduri dese şi ape adânci, iar lacrimile vărsate pentru el reprezentau ploaia.
Cel mai adesea, „Caloianul” este confecţionat din lut, împodobit cu coji de ouă vopsite, păstrate de la sărbătoarea Paştilor. Ceremonialul „Caloianului” presupune bocirea trupului de lut şi înmormântarea sa într-un loc neumblat de oameni sau aruncarea lui intr-o apa curgatoare.
Caloianul, denumire ce vine din cuvântul slav kaljeni, adică de lut, simbolizează fertilitatea, belșugul și regenerarea vegetației. Obiceiul ancestral, practicat în Oltenia, Muntenia și Dobrogea, se mai păstrează astăzi, doar în câteva localități din România.
Caloianul de la Smeeni a fost purtat de alaiul de femei si de cativa copii catre Fantana Tamaduitoare, in a doua zi de Rusalii, pe inserate. Cei care au trecut cu masinile catre Buzau au putut vedea alaiul, in frunte cu un copil care purta o cruce veche, luata din cimitirul satului, o fetita cu o creanga de nuc si Calaianul, impodobit cu petale de trandafir purtat de o fata tanara.
Destinatia finala a fost langa Fantana Tamaduitoare de la Smeeni, acolo unde papusa din pamant a fost asezata pe cursul unui firicel de apa numit Rușavăț.
Tot drumul femeile au cantat si s-au rugat la Dumnezeu ca dupa acest moment sa apara si ploaia cea mult asteptata.
