Video – Un incendiu izbucnit la un depozit de baloți de lucernă din Udati-Mânzu, a fost stins prin mobilizarea exemplară a comunității și a autorităților

Momente de tensiune (vezi video mai jos) au fost trăite vineri la orele prânzului în satul Udați-Mânzu, din comuna Smeeni după ce un incendiu a izbucnit la gospodăria unui crescator de animale din sat, punând în pericol o anexă folosită pentru depozitarea furajelor precum și întreaga zonă din jur.

Potrivit proprietarului, acesta a observat un miros neobișnuit de fum în apropierea unui depozit de baloti de lucernă, iar în scurt timp a remarcat că din interiorul acestora începea să iasă fum. Autorităile au fost alertate imediat, intuindu-se pericolul care se putea transforma în orice moment într-un incendiu de proporții.

În anexa gospodăriei erau depozitați peste 100 de baloți mari, rotunzi, de lucernă, din recolta acestui an. Din primele indicii, există suspiciunea că aceștia s-ar fi autoaprins, însă cauza exactă urmează să fie stabilită de specialiști.

Imediat după alertă, întreaga comunitate s-a mobilizat exemplar. Vecinii au sărit în ajutor și au conectat furtunele cu apă, încercând să limiteze extinderea incendiului. Un rol esențial l-a avut și un fermier din zonă, care a intervenit cu un încărcător frontal. Cu ajutorul utilajului, baloții fumegânzi au fost scoși unul câte unul din depozit și transportați în siguranță la stradă, evitând astfel propagarea focului către restul depozitului.

La aproximativ 15 minute de la primirea apelului, la fața locului a ajuns autospeciala de intervenție a Primăriei Smeeni. Pompierii din cadrul serviciului local au acționat prompt, reușind să țină situația sub control și să limiteze efectele incendiului până la sosirea echipajelor Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău.

Prin efortul comun al vecinilor, al fermierului care a pus la dispoziție utilajul, al pompierilor serviciului local și al echipajelor ISU Buzău, incendiul a fost localizat și stins înainte de a se transforma într-un adevărat dezastru.

Deși aproape toți baloții depozitați au fost afectați, un aspect extrem de important este faptul că incendiul nu s-a manifestat cu flacără deschisă, ci printr-o ardere mocnită. Intervenția rapidă a făcut diferența și a împiedicat extinderea focului către alte construcții.

Pericolul a fost cu atât mai mare cu cât, la doar câțiva pași de balotii se afla un depozit important de lemne de foc, iar în apropiere sunt amplasate mai multe locuințe. Dacă incendiul ar fi izbucnit violent și ar fi cuprins aceste materiale combustibile, consecințele ar fi putut fi dramatice pentru întreaga zonă.

Acest incident demonstrează încă o dată cât de importantă este reacția rapidă în situații de urgență și cât de valoroasă este solidaritatea unei comunități unite. Intervenția promptă a autorităților locale, mobilizarea vecinilor și sprijinul oferit de fermierul din localitate au contribuit decisiv la evitarea unei tragedii.

În perioada următoare, pompierii și organele de poliție vor desfășura cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor producerii incendiului.

Alte articole

Ultimele știri