Deși suntem deja la începutul lunii februarie, la Smeeni iarna încă nu și-a lăsat amprenta clasică: zăpada lipsește. În timp ce în alte zone ale țării stratul alb s-a așternut generos, la Smeeni și în majoritatea localitatilor din judetul Buzău el întârzie să apară.
E adevărat, iarna și-a arătat colții prin episoadele de ger de la sfârșitul lunii ianuarie, dar știm cu toții: iarna nu e iarnă fără zăpadă.
Totuși, există și un aspect pozitiv. Această iarnă a fost una relativ umedă, iar acest lucru este o veste bună pentru agricultură. Apa acumulată în sol poate însemna premisele unui an agricol bogat, atât de necesar comunității noastre.
Experiența ultimilor ani ne arată însă un tipar îngrijorător: la Smeeni, zăpada a apărut adesea când nu trebuie — în lunile de primăvară, martie sau chiar aprilie. Exact atunci când natura ar trebui să reînvie, când pomii înmuguresc, iar culturile pornesc în vegetație, zăpada și frigul pot provoca pagube serioase.
Să ne amintim, de exemplu, de iernile 2018–2019, când zăpada și-a făcut simțită prezența la Smeeni în luna martie. Un episod grăitor este surprins și aici:
Nu există date clare care să ne spună dacă va ninge sau nu la Smeeni în acest sezon de iarnă. Dar lecțiile trecutului ne îndeamnă la prudență și la o mai bună înțelegere a schimbărilor climatice care ne afectează direct viața și munca.
🌱 Să sperăm că natura va găsi echilibrul potrivit: apă suficientă pentru pământ, fără a pune în pericol primăvara si anul agricol.
Parcul Central din Smeeni a fost marți seară locul unei întâlniri dedicate comunității, copiilor și protejării mediului.
Peste 300 de persoane au participat la evenimentul „Seară de cinema în aer liber și activități comunitare la Smeeni”, organizat de PORR Construct SRL, unul dintre constructorii parcului eolian Vifor Buzău, în colaborare cu Primăria Comunei Smeeni, în cadrul acțiunii CSR dedicate Parcului Eolian Vifor II.
Evenimentul, desfășurat în baza protocolului de parteneriat încheiat între PORR Construct SRL și Primăria Comunei Smeeni, a avut ca obiective educația pentru protecția mediului și biodiversitate, implicarea comunității locale în activități de responsabilitate socială și, bineînțeles, crearea unui prilej de socializare pentru locuitorii comunei.
La întâlnire au venit oameni din satele comunei Smeeni, dar și câțiva participanți din localitățile învecinate. Alături de comunitate s-au aflat reprezentanții administrației locale, primarul, viceprimarul și secretarul general al comunei, precum și reprezentanți ai parcului eolian, ai companiei Rezolv Energy și ai Vestas.
Copiii au transformat încălțămintea veche în ghivece
Prima parte a serii s-a desfășurat în foișorul din centrul parcului, unde echipa PORR a pregătit mai multe activități pentru copii.
Cei mici au venit cu perechi de încălțăminte pe care nu le mai foloseau și le-au transformat, cu imaginație și răbdare, în ghivece originale. Au colorat, au decorat și au discutat cu organizatorii despre natură, biodiversitate și protejarea mediului.
Copiii au fost provocați și să răspundă la întrebări legate de problemele de mediu. Unii dintre ei au mers mai departe și au scris câteva rânduri despre ceea ce înseamnă natura pentru ei. Micile lor compuneri și impresii au fost apreciate și premiate de organizatori, firma Porr Construct.
A fost o activitate simplă, dar care le-a oferit copiilor ocazia să privească altfel obiectele pe care, de regulă, le-ar considera inutile și să descopere ideea de reutilizare.
Pe parcursul atelierelor, participanții au avut la dispoziție fructe, popcorn și limonadă, oferite de Carmangeria La Costică.
După încheierea atelierelor și festivitatea de premiere, atmosfera s-a mutat în zona amenajată pentru proiecția cinematografică.
În jurul orei 20:30, odată cu lasarea intunericului, cei prezenți au fost invitați să urmărească, în aer liber, filmul de animație Disney-Pixar „WALL-E”.
Alegerea filmului nu a fost întâmplătoare. Povestea robotului care rămâne singur pe un Pământ acoperit de deșeuri propune, într-o formă accesibilă copiilor, o reflecție asupra consumului, poluării și responsabilității oamenilor față de mediul în care trăiesc. Filmul a completat astfel tema atelierelor de la începutul serii, ducând discuția despre protejarea naturii într-o poveste pe care copiii au putut să o urmărească și să o înțeleagă ușor.
Pentru mulți dintre cei prezenți, proiecția a fost și un moment de relaxare, după activitățile desfășurate în prima parte a serii.
Dincolo de activitățile dedicate mediului, întâlnirea de marți a avut și o componentă socială. Peste 300 de persoane au ales să petreacă împreună o seară de vară în Parcul Central din Smeeni. Copii, părinți, bunici și reprezentanți ai instituțiilor și companiilor implicate în proiect au avut ocazia să se întâlnească într-un cadru informal.
Pentru Smeeni, astfel de întâlniri au devenit rare în ultimii ani. O seară organizată în jurul unui eveniment comunitar, în care oamenii vin împreună, discută, participă la activități și rămân apoi să urmărească un film în aer liber, nu a mai avut loc aici din vara anului 2024.
Evenimentul de marți a arătat însă că există interes pentru astfel de inițiative. Numărul celor prezenți, inclusiv participanți veniți din afara comunei, a transformat o acțiune gândită inițial în jurul educației de mediu într-o adevărată întâlnire a comunității.
„Seară de cinema în aer liber și activități comunitare la Smeeni” s-a încheiat în jurul orei 22:30, după câteva ore în care Parcul Central a fost animat de copii, familii și oameni care au ales să petreacă timpul împreună.
Acțiunea a fost organizată de PORR Construct SRL, cu sprijinul Primăriei Comunei Smeeni, în cadrul parteneriatului care are printre obiective promovarea educației pentru protecția mediului și biodiversitate și implicarea comunității locale în activități de responsabilitate socială.
Momente de tensiune (vezi video mai jos) au fost trăite vineri la orele prânzului în satul Udați-Mânzu, din comuna Smeeni după ce un incendiu a izbucnit la gospodăria unui crescator de animale din sat, punând în pericol o anexă folosită pentru depozitarea furajelor precum și întreaga zonă din jur.
Potrivit proprietarului, acesta a observat un miros neobișnuit de fum în apropierea unui depozit de baloti de lucernă, iar în scurt timp a remarcat că din interiorul acestora începea să iasă fum. Autorităile au fost alertate imediat, intuindu-se pericolul care se putea transforma în orice moment într-un incendiu de proporții.
În anexa gospodăriei erau depozitați peste 100 de baloți mari, rotunzi, de lucernă, din recolta acestui an. Din primele indicii, există suspiciunea că aceștia s-ar fi autoaprins, însă cauza exactă urmează să fie stabilită de specialiști.
Imediat după alertă, întreaga comunitate s-a mobilizat exemplar. Vecinii au sărit în ajutor și au conectat furtunele cu apă, încercând să limiteze extinderea incendiului. Un rol esențial l-a avut și un fermier din zonă, care a intervenit cu un încărcător frontal. Cu ajutorul utilajului, baloții fumegânzi au fost scoși unul câte unul din depozit și transportați în siguranță la stradă, evitând astfel propagarea focului către restul depozitului.
La aproximativ 15 minute de la primirea apelului, la fața locului a ajuns autospeciala de intervenție a Primăriei Smeeni. Pompierii din cadrul serviciului local au acționat prompt, reușind să țină situația sub control și să limiteze efectele incendiului până la sosirea echipajelor Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău.
Prin efortul comun al vecinilor, al fermierului care a pus la dispoziție utilajul, al pompierilor serviciului local și al echipajelor ISU Buzău, incendiul a fost localizat și stins înainte de a se transforma într-un adevărat dezastru.
Deși aproape toți baloții depozitați au fost afectați, un aspect extrem de important este faptul că incendiul nu s-a manifestat cu flacără deschisă, ci printr-o ardere mocnită. Intervenția rapidă a făcut diferența și a împiedicat extinderea focului către alte construcții.
Pericolul a fost cu atât mai mare cu cât, la doar câțiva pași de balotii se afla un depozit important de lemne de foc, iar în apropiere sunt amplasate mai multe locuințe. Dacă incendiul ar fi izbucnit violent și ar fi cuprins aceste materiale combustibile, consecințele ar fi putut fi dramatice pentru întreaga zonă.
Acest incident demonstrează încă o dată cât de importantă este reacția rapidă în situații de urgență și cât de valoroasă este solidaritatea unei comunități unite. Intervenția promptă a autorităților locale, mobilizarea vecinilor și sprijinul oferit de fermierul din localitate au contribuit decisiv la evitarea unei tragedii.
În perioada următoare, pompierii și organele de poliție vor desfășura cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor producerii incendiului.
Într-o vreme în care mulți se grăbesc să critice ceea ce nu merge în comunitățile lor, există și oameni care aleg să schimbe lucrurile prin propriul exemplu. Un astfel de om este nea Fănică, pensionar din comuna Smeeni, cunoscut de vecini pentru dragostea sa față de flori și pentru grija cu care îngrijește an de an scuarul din fața locuinței sale.
Deși spațiul respectiv aparține domeniului public, bătrânul l-a considerat mereu parte din gospodăria sa. În fiecare primăvară și vară îl sapă, îl curăță de buruieni, îl udă și îl îngrijește cu o atenție pe care rar o mai întâlnești astăzi la sat. Pentru el, frumusețea locului în care trăiește este o chestiune de respect față de sine și față de comunitate.
În toamna anului trecut, Primăria Smeeni a plantat în acel spațiu mai mulți trandafiri. De atunci, nea Fănică și-a asumat, fără să-i ceară nimeni acest lucru, responsabilitatea de a-i îngriji. Săptămână de săptămână a plivit iarba, a afânat pământul și a avut grijă ca fiecare plantă să se dezvolte armonios. Mai mult, din proprie inițiativă, a adăugat și alte flori, dorind ca locul din fața porții sale să fie un colț de frumusețe pentru toți cei care trec prin zonă.
Efortul său de luni de zile a fost însă distrus într-un timp extrem de scurt.
Zilele trecute, nea Fănică a ajuns la Primăria Smeeni profund afectat. Cu lacrimi în ochi, le-a povestit reprezentanților administrației locale că zeci de trandafiri au fost rupți și distruși de persoane necunoscute. Nu pierderea plantelor l-a durut cel mai tare, ci faptul că cineva și-a bătut joc de munca și sufletul pe care le investise în acel spațiu.
În urma sesizării, autoritățile locale au verificat imaginile surprinse de sistemul de supraveghere video din comună. Persoanele responsabile au fost identificate, iar administrația locală anunță că vor fi luate măsurile necesare pentru ca asemenea incidente să nu se mai repete.
Dincolo de aspectul legal, cazul ridică o problemă care privește întreaga comunitate: respectul pentru munca celorlalți. Ceea ce s-a întâmplat nu înseamnă doar distrugerea unor flori, ci și afectarea unui exemplu de spirit civic și implicare.
Povestea lui nea Fănică este, în același timp, tristă și emoționantă. Tristă pentru că bunătatea și dorința de a face frumos au fost răsplătite cu nepăsare. Emoționantă pentru că demonstrează că încă există oameni care iubesc locul în care trăiesc și care sunt dispuși să muncească zi de zi pentru binele comunității.
În Smeeni, trandafirii vor putea fi replantați. Mai greu de reparat este însă rana lăsată în sufletul unui om care nu și-a dorit altceva decât să aducă puțină frumusețe în jurul său.
Daca vrei să cunoști povestea lui NEA FANICA vezi și clipul de mai jos
Smeeni, 2 iunie 2026 – O avertizare meteo transmisă prin sistemul RO-ALERT s-a transformat, marți după-amiază, într-un episod de vreme extremă care a afectat mai multe localități din sud-estul județului Buzău. În doar aproximativ o oră și jumătate, cantitățile mari de apă căzute într-un interval foarte scurt au provocat inundații în gospodării și au îngreunat circulația rutieră pe mai multe drumuri din zonă.
Meteorologii au emis un Cod PORTOCALIU de instabilitate atmosferică, pentru aceste zone, însă intensitatea precipitațiilor a depășit așteptările, transformând ploile torențiale într-un adevărat potop. În unele zone s-au înregistrat peste 30 de litri de apă pe metrul pătrat într-o singură oră, iar de la începutul perioadei ploioase din ultima săptămână, cantitatea totală de precipitații acumulată la Smeeni a depășit 60 de litri pe metrul pătrat.
Două gospodării salvate în ultimul moment
Printre cele mai afectate zone s-a numărat localitatea Moisica, unde două femei în vârstă, care locuiesc singure, s-au confruntat cu riscul iminent al inundării locuințelor.
Prima intervenție a avut loc la gospodăria unei femei de 71 de ani, situată la marginea localității. În doar câteva minute, curtea acesteia a fost acoperită de apă, iar nivelul acumulat amenința să pătrundă în locuință.
Alertați de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Buzău, viceprimarul comunei Smeeni și secretarul general al comunei s-au deplasat de urgență la fața locului cu o motopompă. După aproximativ 30 de minute de intervenție, apa a fost evacuată, iar locuința a fost salvată de la inundare.
La doar câteva zeci de metri distanță, o altă femeie, în vârstă de 82 de ani, se afla într-o situație similară. Curtea îi fusese complet inundată, iar apa se apropia periculos de casă. Și de această dată, echipa Primăriei Smeeni a intervenit prompt, reușind să limiteze efectele fenomenului și să protejeze gospodăria.
Drum județean acoperit de ape
În paralel cu intervențiile din gospodării, autoritățile locale au fost sesizate cu privire la o altă situație de urgență. Pe Drumul Județean 203D, care face legătura între comunele Smeeni și Brădeanu, apele scurse de pe terenurile agricole au inundat partea carosabilă pe o porțiune importantă.
Cantitatea mare de apă acumulată a îngreunat semnificativ circulația rutieră, mai multe autovehicule ajungând în afara carosabilului, pe marginea drumului și în șanțuri.
Primarii comunelor Smeeni și Brădeanu au coordonat intervenția pentru degajarea drumului, iar cu ajutorul unui buldoexcavator aparținând Primăriei Smeeni, apa acumulată a fost evacuată. După aproximativ o oră si jumătate de lucru, circulația rutieră a fost reluată în condiții normale.
Autoritățile rămân în alertă
Fenomenul meteorologic care a afectat zona reprezintă este încă o dovadă a schimbărilor climatice și a frecvenței tot mai mari a episoadelor de vreme extremă. Ploile torențiale au afectat o mare parte din sud-estul județului Buzău, iar prognozele meteorologice indică menținerea instabilității atmosferice și în zilele următoare.
Autoritățile locale monitorizează permanent situația din teren și sunt pregătite să intervină ori de câte ori va fi necesar pentru protejarea populației și a bunurilor.
Un scurt material video realizat în timpul intervențiilor surprinde amploarea fenomenului și eforturile depuse de echipele de intervenție pentru limitarea efectelor produse de precipitațiile abundente.
În inima Câmpiei Buzăului, in localitatea Smeeni, în zona cunoscută sub numele de Sălcioara, se înalță una dintre cele mai valoroase moșteniri spirituale ale județului: Biserica „Sfântul Nicolae”, un monument istoric de arhitectură in județul Buzau. Mai mult decât un simplu obiectiv de patrimoniu, acest lăcaș reprezintă „inima” unei comunități care și-a clădit viitorul pe fundația solidă a credinței strămoșești.
Rădăcinile: Vechea biserică din cimitir și nevoia de înnoire
Istoria spirituală a Sălcioarei nu a început pe actualul amplasament, ci în liniștea cimitirului satului, situat în partea de est. (Detalii mai multe despre acest loc aici). Acolo a dăinuit „biserica străbună”, un lăcaș despre care se spune că ar fi fost ridicat de călugări, inițial din paiantă și ulterior îmbrăcat în cărămidă și piatră. Cu o formă de corabie și o turlă mică în față pentru clopot, biserica purta pe ușa de stejar de la intrare anul 1806, semn al vechimii sale venerabile.
Deși a fost reparată în 1882 la îndemnul preotului Voicu Popa, vechea biserică a devenit, cu timpul, neîncăpătoare. Nevoia unei construcții monumentale, „ca la oraș”, a dus la decizia istorică de a muta centrul spiritual în vatra satului, lângă șoseaua Buzău–Slobozia (actualul DN 2C). Din anul 1939, vechiul lăcaș din cimitir a tăcut, obiectele de cult fiind mutate în noua biserică.
O comunitate cu renume: De la Mihai Viteazul la logofătul Sălcianu
Parohia Sălcioara, așezată la 200 de metri de râul Călmăţui și la 20 km de Buzău, are rădăcini adânci în istoria Țării Românești. Documentele atestă că însuși domnitorul Mihai Viteazula cumpărat moșia Bistra de lângă Sălcioara, aceasta rămânând sat domnesc până în 1619.
Mai târziu, în secolul al XIX-lea, satul aparținea logofătului Ghiţă Sălcianu şi fratelui său, Anton Sălcianu. Recensămintele vremii notau o comunitate restrânsă, de 32 de familii de clăcaşi, dar dornică de propășire. Astăzi, parohia (de categoria a III-a) numără 196 de familii și 642 de credincioși, toți de naționalitate română și religie creștin-ortodoxă.
Epopeea construcției: Un efort colectiv sub semnul excelenței
Actuala biserică parohială a fost ridicată prin jertfa localnicilor, sub îndemnul avocatului Constantin B. Teodorescu și coordonarea Preotului Gheorghe Deliu. Lucrările au început în 1926 și s-au întins pe parcursul a mai bine de un deceniu:
1926–1938: Construcția „la roșu” și finisajele.
Meșteri de elită: Zidăria a fost realizată de C. Zota și Guighigui Iancu, sub supravegherea arhitectului Grigore Grigorescu. Tencuielile exterioare poartă semnătura meșterului Iuliano Pacifico, iar cele interioare pe cea a fraților Ion și Carol Dujinscy.
Odoarele: Catapeteasma din lemn de stejar, o adevărată operă de artă, a fost sculptată de N. Civelescu și donată de Arghira Vergu.
Biserica prin anii ’70-80
Biserica a fost sfințită pe 5 noiembrie 1939 de către P.S. Episcop Ghenadie Niculescu, având la acea vreme doar pictura de pe catapeteasmă, realizată în ulei de Sandu Dinescu.
Arhitectură și Artă: „Podoaba Casei Tale”
Din punct de vedere arhitectural, edificiul este construit în formă de cruce, având dimensiuni impresionante: 27 m lungime și până la 15 m lățime în dreptul stranelor. Cele trei turle octogonale, încununate cu cruci din inox, domină peisajul, biserica fiind încadrată de UNESCO în categoria „peisaj conceput și creat intenționat de om”.Pictura s-a făcut în tehnica fresco de către pictorul Hanganu Ştefan din Cernăteşti, judeţul Buzău, între anii 1958-1960, iar resfinţirea s-a făcut în 21 mai 1961 de către P.S. Episcop Antim al Buzăului.
O altă resfinţire a picturii s-a realizat în data de 24.04.1995, în urma reparaţiilor făcute după cutremurul din 4 martie 1977, cu binecuvântarea şi în timpul arhipăstoririi Î.P.S. Episcop Epifanie al Buzăului.
Deasupra ușii de la intrare, în pridvor, este următoarea pisanie:
ACEASTĂ SF. ȘI DUMNEZEIASCĂ BISERICĂ CU HRAMUL SF.. IER. NICOLAE S-A RIDICAT DIN TEMELIE ÎN ANUL 1928, S-A TERMINAT ÎN ANUL 1938, CU CHELTUIALA TUTUROR ENORIAȘILOR DIN SATUL SĂLCIOARA COMUNA SMEENI, CU OSÂRDIA PR. GHEORGHE DELIU AJUTAT DE CONSILIU PAROHIAL. SFINȚIREA S-A FĂCUT ÎN ANUL 1939, NOEMBRIE, ZIUA 5 DE CĂTRE P.S EPISCOP AL BUZĂULUI, GHENADIE NICULESCU, NUMAI CU PICTURA DELA CATAPETEASMĂ. ÎN ANUL 1957 CU ÎNDEMNUL ȘI CU STĂRUINȚA PR.GH. DELIU ÎMPREUNĂ CU CONSILIU PAROHIAL, COMITETUL PAROHIAL ȘI TOȚI ENORIAȘII DIN SATUL SĂLCIOARA, AU HOTĂRÂT PICTAREA ÎNTREGEI BISERICI. CU AJUTORUL LUI DUMNEZEU ȘI CU BUNA VOINȚA ENORIAȘILOR DIN ACEASTĂ PAROHIE, ÎN ANUL 1958, LUNA AUGUST, ZIUA 4, S-A ÎNCEPUT PICTURA BISERICI ȘI S-A TERMINAT ÎN ANUL 1960, LUNA IULIE, ZIUA 12. RESFINȚIREA S-A FĂCUT DE P.S.DR. ANTIM ANGELESCU, EPISCOP AL EPARHIEI BUZĂULUI ȘI P.C. PROTOPOP N. ZBURLAN AL PROTOER. RAION BUZĂU. PICTURA S-A EXECUTAT ÎN TEHNICA FRESCO, DE MÂNA PICTORULUI FĂNICĂ HANGANU, DIN COM. CERNĂTESTI – BUZĂU. SCRIE DOAMNE ÎN CARTEA VIEȚII, PE CEI CE IUBESC PODOABA CASEI TALE. – AZI 12 IULIE 1960.Deasupra uşii, în naos, mai există următoarea pisanie:
LA ACEASTĂ BISERICĂ CU HRAMUL SF. IERARH NICOLAE, DIN SATUL SĂLCIOARA, COMUNA SMEENI, JUDEȚUL BUZĂU, ÎN URMA REPARAȚIILOR DUPĂ CUTREMURUL DIN ANUL 1977, S-A FĂCUT RESTAURAREA PICTURII, CU BINECUVÎNTAREA ȘI ÎN TIMPUL ARHIPĂSTORIRII P.S. EPISCOP EPIFANIE AL BUZĂULUI, PRIN STĂRUINȚA PR. PAROH ION TUDOR, CU AJUTORUL LUI DUMNEZEU, CU BUNĂVOINȚA ȘI CHELTUIALA ENORIAȘILOR. RESTAURAREA, EXECUTATĂ DE PICTORUL CONSTANTIN DUMITRAȘCU-SĂLCIOARA, S-A ÎNCEPUT LA 21.IX.1990 ȘI S-A TERMINAT LA 21.X.1992. RESFINȚIREA S-A FĂCUT DE CĂTRE PREA SFINȚITUL EPIFANIE NOROCEL AL BUZĂULUI, ÎN ZIUA DE 24.IV.1995. SCRIE, DOAMNE, ÎN CARTEA VIEȚII PE TOȚI CTITORII ȘI PE CEI CE IUBESC PODOABA CASEI TALE.ALTE IMOBILE DIN INVENTARUL PAROHIEI
Clopotniţa, separată de biserică este construită pe schelet metalic din ţeavă metalică, are două clopote şi este acoperită cu tablă galvanizată.
Cimitirul parohial este situat în partea de sud-est a parohiei şi are o suprafaţă de 0,71 ha. Parohia deţine 2,5 ha teren arabil şi 2,5 ha păşune în indiviziune.
GARDIENII SLUJITORI DE IERI ŞI DE AZI
La biserica parohială au slujit: preotul Voicu Popa, preotul Luca Lupașcu, preotul iconom Gheorghe Deliu, preotul Gheorghe Banu, preotul Tudor Ion şi preotul iconom Stan Iordănel din anul 1995 şi în prezent.
Referitor la preoţii Voicu Popa şi Luca Lupaşcu nu există date păstrate in arhivă.
Preotul Gheorghe Deliu s-a născut în comuna Brădeanu, judeţul Buzău, pe 5 octombrie 1901. A absolvit cursurile Seminarului Teologic din Buzău. În primul an de preoţie a fost în comuna Jugureanu, judeţul Brăila, apoi, din anul 1928 a fost transferat în parohia Sălcioara. A fost cel care a pus piatra de temelie a bisericii parohiale actuale.
Preotul Gheorghe Deliu
Preotul Gheorghe Banu s-a născut în anul 1953 în Dălhăuţi, judeţul Vrancea. Este absolvent al Seminarului Teologic Buzău, promoţia 1968 şi al Facultăţii de Teologie din Bucureşti, promoţia 1977. În 1980 a fost hirotonit ca profesor la Seminar şi preot cu jumătate de normă la Parohia Sălcioara şi Moisica unde a activat un an.
Preotul Gheorghe Banu
Preotul Tudor Ion s-a născut la data de 10.02.1953 în comuna Odăile, judeţul Buzău. Este absolvent al Seminarului Teologic Buzău, promoţia 1975 şi al Facultăţii de Teologie Bucureşti, promoţia 1981. A fost hirotonit preot la 15 ianuarie 1978 la Parohia Şuchea, comuna Căneşti, judeţul Buzău iar, în anul 1982 a fost transferat la Parohia Sălcioara, localitatea Smeeni, judeţul Buzău, unde a păstorit până în anul 1995. În această perioadă, preotul a realizat restaurarea picturii, după reparaţiile făcute în urma cutremurului din 1977.
Preotul Tudor Ion
Resfinţirea bisericii s-a făcut la 24 aprilie 1995 de către Î.P.S. Arhiepiscop Epifanie Norocel al Buzăului şi Vrancei, ocazie cu care a fost hirotonit pentru această parohie noul preot Stan Iordănel.
Preotul Stan Iordanel
Preotul iconom Stan Iordănel, născut la data de 07.05.1969 în Galați, este absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității București, specializarea Teologie Pastorală, promoția 1994. A fost hirotonit diacon la data de 23 aprilie 1995 și preot la data de 24 aprilie 1995.
Cântăreţi bisericeşti la această parohie au fost următorii: Badea Dumitru, Stoica Nicolae, Dragomir Vasile.
Badea Dumitru, născut la data de 24 octombrie 1910, în localitatea Moisica, comuna Smeeni, raionul Buzău, regiunea Ploieşti. A fost absolvent al Şcolii de Cântăreţi Bisericeşti Buzău, promoţia 1946 şi a fost încadrat la parohia Moisica în anul 1952, apoi s-a transferat la parohia Sălcioara în anul 1959, profesând aici până în anul 1980, când s-a pensionat.
Badea Dumitru- cantaret bisericesc
Al cântăreț bisericesc a fost Stoica Nicolae, care era cumnat cu Badea Dumitru şi, dar din păcate, nu s-au păstrat informaţii personale referitoare la activitatea acestuia.
Dragomir Vasile s-a născut la 25 octombrie 1935 în comuna Smeeni, judeţul Buzău. A fost agricultor şi, din anul 2000, când s-a pensionat, şi-a început activitatea de cântăreţ bisericesc la parohia Sălcioara, la care funcţionează şi în momentul actual.
O parohie vie în secolul XXI
De la ultima resfinţire (24 aprilie 1994, făcută de către ÎPS Epifanie Norocel al Buzăului şi Vrancei) sub păstorirea preotului iconom Stan Iordănel la biserica parohială s-au derulat următoarele activităţi administrativ-gospodăreşti: s-a reparat şi zugrăvit exteriorul bisericii parohiale; s-a construit o magazie şi o anexă pentru centrala termică; s-a reparat capital acoperişul bisericii, deasemenea şi gardul dinspre drumul naţional 2C, a fost înlocuit cu unul din fier forjat cu fundaţie din beton armat; s-a asigurat confortul termic prin înlocuirea ferestrelor şi uşilor din lemn deteriorate cu tâmplărie din PVC si Aluminiu cu geam termopan, montarea unei centrale termice pe combustibil solid şi două instalaţii de aer condiţionat; s-au refăcut platoul și aleea din fața bisericii parohiale, precum si cea până la clopotniţă şi uşa de la Sf. Altar prin montarea de pavele din ciment colorate; s-a dotat Sf. Biserică cu veşminte noi, obiecte de cult, mobilier şi cărţi de cult.
Preotul Stan Iordanel
Dincolo de ziduri, viața parohiei pulsează prin serbările organizate la Crăciun și Înviere, precum și prin pelerinajele care unesc comunitatea. Astfel, Biserica din Sălcioara rămâne, așa cum scrie pe pisania din pridvor, o dovadă vie a celor care „IUBESC PODOABA CASEI DOMNULUI”.
Biserica din Salcioara- vedere interior
Surse: V. Nicolescu, I. Mateescu, Smeeni- Perlă a Bărăganului, Buzău, Editura Editgraph, 2012.
Arhiva Parohiei Sălcioara, prin binevointa preotului paroh Stan Iordanel
În câmpia largă a Bărăganului buzoian, acolo unde râul Călmățui își desenează cursul în bucle liniștite, satul Udați-Mânzu, din comuna buzoiană Smeeni își duce mai departe povestea. Pentru un privitor grăbit, este doar o așezare rurală obișnuită. Pentru cei care îi cunosc trecutul, însă, satul reprezintă o veritabilă lecție de istorie locală – una despre supraviețuire, adaptare și continuitate.
Rădăcini vechi: de la moșnenii din Albești la satul de azi
Povestea satului începe, de fapt, cu satul Albești, unul dintre cele mai vechi din zonă, atestat documentar încă din secolul al XVI-lea. Din această vatră veche de moșneni liberi se desprinde, în timp, și așezarea care va deveni Udați.
La începutul secolului al XVII-lea, contextul istoric este unul dificil: invaziile și presiunile externe îi determină pe locuitorii din Albești să părăsească temporar satul. Documentele vremii vorbesc despre oameni „risipiți pentru marea răutate a turcilor”, sate rămase pustii și încercări ulterioare de repopulare.
Revenirea oamenilor pe aceste locuri se face treptat. Moșnenii albeșteni revin după 1617 și se așază mai jos de satul de origine, într-o zonă joasă, aproape de Călmățui. Aici își construiesc bordeie pe pământurile mănăstirii Banu, într-un loc unde apa pătrundea adesea în locuințe.
De aici, cel mai probabil, se naște și numele satului: Udați – „cei udați”, oamenii care trăiau în apropierea apei și erau afectați de revărsările ei.
De la „Udat” la Udați-Mânzu: o identitate în formare
Prima reprezentare cartografică a așezării apare în 1718, pe harta stolnicului Constantin Cantacuzino, unde localitatea este notată simplu: „Udat”.
În timp, satul evoluează și își schimbă denumirea, pe măsură ce în jurul său apar noi structuri sociale și economice. Denumirea actuală, Udați-Mânzu, reflectă o etapă ulterioară de dezvoltare, când așezarea se conturează prin reunirea sau apropierea dintre Udați și o altă componentă locală, Mânzu.
Această evoluție nu este una izolată, ci face parte dintr-un fenomen mai larg, specific satelor din câmpie, unde mobilitatea populației și reorganizarea vetrelor au dus frecvent la apariția unor denumiri compuse.
Harti istorice Udati-Manzu
Evoluția administrativă – un traseu prin istoria României moderne
Istoria administrativă a satului Udați-Mânzu reflectă fidel transformările statului român din ultimele două secole.
1864 – 1902: satul apare ca un cătun aparținând comunei Albești;
1931 – 1950: devine parte din comuna Udați, alături de Udați-Lucieni;
1950 – 1968: intră în structurile administrative de tip sovietic, fiind arondat raionului Pogoanele, în cadrul regiunilor Buzău și apoi Ploiești;
din 1968 până astăzi: este integrat în comuna Smeeni, județul Buzău.
În documente istorice apar și alte denumiri asociate satului, precum Sălcianca sau Rasidesca, folosite în contexte de moșie sau proprietate.
Această succesiune de reorganizări administrative arată nu doar schimbări de formă, ci și modul în care satul a fost integrat, de-a lungul timpului, în diferite structuri de conducere și organizare.
Udații Noi și „Crăcănata” – extensii ale aceleiași comunități
În tradiția locală se păstrează și alte denumiri, precum Udații Noi sau Crăcănata, care desemnează zone sau extinderi ale satului.
Acestea indică etape diferite de dezvoltare: fie extinderea vetrei inițiale, fie apariția unor gospodării noi, în afara nucleului vechi. Astfel de denumiri, neoficiale uneori, sunt frecvente în mediul rural și reflectă modul natural în care comunitățile își definesc spațiul.
Biserica din satul Udati – 2009
O economie legată de pământ și de animale
Viața economică a satului a fost, încă de la început, strâns legată de agricultură. Solurile fertile ale câmpiei au permis cultivarea cerealelor, în special grâu și porumb, activități care au rămas dominante până în prezent.
În paralel, creșterea animalelor a avut un rol esențial. Bovinele, oile și păsările au asigurat traiul gospodăriilor, dar un loc aparte îl ocupă caii, care au devenit un simbol al satului.
Denumirea „Mânzu” este asociată, potrivit tradiției, cu această ocupație – creșterea cabalinelor, practicată de comunități venite din zonele de deal și munte, care s-au stabilit aici și au adus cu ele această îndeletnicire.
Pasune in zona satului Udati-Manzu – In departere Movila Udati
Evoluția populației – între creștere și echilibru
Datele demografice oferă o imagine clară asupra transformărilor prin care a trecut satul:
1892: 380 locuitori
1930: 861 locuitori
1968: 1365 locuitori – vârful demografic
2002: 1072 locuitori
2011: 981 locuitori
2021: aproximativ 850 locuitori
Evoluția este una tipică pentru satele din Bărăgan: creștere în perioada modernă și în timpul regimului comunist, urmată de un declin după 1990, cauzat de migrație și schimbări economice.
Cu toate acestea, Udați-Mânzu reușește să își păstreze un echilibru, având astăzi o populație apropiată de cea din perioada interbelică.
Caminul cultural din Udati 2009
Vestigii sub brazdă: o locuire de milenii
Dincolo de istoria documentară, satul ascunde o realitate și mai profundă: aceea a unei locuiri multimilenare.
Descoperirile arheologice din puncte precum „Movila Udați” sau „Lunca Udaților” atestă prezența umană încă din Eneolitic (mileniul V î.Hr.), dar și din Epoca Bronzului și perioada culturii Sântana de Mureș (secolele III-IV d.Hr.).
Aceste descoperiri confirmă faptul că zona a fost, încă din cele mai vechi timpuri, favorabilă locuirii.
Movila Udati
Repere ale comunității moderne
În epoca recentă, satul își consolidează identitatea prin instituții esențiale:
Școala, construită în 1948, care a educat generații întregi;
sediul fostei primării, transformat in grădiniță în anul 2015
biserica de zid, ridicată în 1962, în plin regim comunist.
Un element definitoriu pentru identitatea satului Udați-Mânzu îl reprezintă biserica, ridicată în anul 1962, într-o perioadă deloc favorabilă construcțiilor religioase. Realizată din zidărie, biserica a devenit rapid centrul vieții spirituale și sociale al comunității, adunând în jurul ei generații întregi de credincioși. Dincolo de rolul religios, aceasta a funcționat ca un adevărat punct de coeziune pentru sat, locul unde oamenii s-au regăsit la marile sărbători, la momentele importante din viață și în perioadele dificile.
Biserica Udati 2010
Ridicarea ei în plin regim comunist este, în sine, o dovadă a atașamentului localnicilor față de credință și tradiție, biserica rămânând până astăzi un simbol al continuității și al identității comunității din Udați-Mânzu
Acestea nu sunt doar clădiri, ci simboluri ale continuității și ale vieții comunitare.
Galerie foto satul Udati Mnazu
1 de 16
Biserica din Udati Manzu 2026
Construire corp nou scoala Udati 2024
caminul cultural si Dispensarul Uman din Udati 2026
Cladirea fostei primarii din comuna Udati - foto 2014
Gradinita noua din satul Udati -Manzu
Intrarea in Udati 2026
Monument in curtea bisericii din Udati - foto 2009
Parcul din satul Udatii - Cracanata - Foto 2014
Scoala din Udatii Noi- Cracanata 2020
Scoala Cracanata 2012
Scoala Cracanata 2010
Scoala Gimnazial din Udati Manzu 2020
Scoala Gimnazial din Udati Manzu 2020
Scoala Gimnaziala din Udati 2024
Loc de Joaca langa Gradinita si scoala din Udati 2024
Cladire Camin cultural si Dispensar Uman Udati Manzu
Un sat care a rezistat timpului
Udați-Mânzu este, în esență, povestea unei comunități care a învățat să trăiască între ape și câmpuri, între perioade de criză și momente de dezvoltare.
De la moșnenii plecați și întorși, la reorganizările administrative și până la realitățile demografice actuale, satul a rămas pe hartă nu doar ca așezare, ci ca spațiu viu.
Astăzi, Udați-Mânzu nu impresionează prin dimensiune, ci prin ceea ce reprezintă: dovada că, în Bărăgan, istoria nu dispare – ea continuă, în fiecare gospodărie, în fiecare familie și în fiecare brazdă de pământ.
Satul Udați-Lucieni este situat în partea central-sudică a județului Buzău, la aproximativ un kilometru distanță de șoseaua principală DN 2C (Costești-Smeeni-Slobozia), fiind unul din cele șapte sate componenete ale comunei Smeeni.
În timp ce majoritatea satelor din comuna Smeeni au luat naștere după curbele lăsate de râul Călmățui, satul Udați-Lucieni s-a născut dintr-un act de voință și o viziune matematică. Nu a crescut de la sine și nu s-a mutat din calea apelor; el a fost, pur și simplu, ctitorit pe planșetă. Este satul care nu s-a așezat în timp, ci a fost „așezat” cu precizie chirurgicală de un om care a înțeles că viitorul înseamnă ordine.
Nu poți vorbi despre Udați-Lucieni fără să invoci figura ctitorului său, boierul Constantin Niculescu, mintea luminată din spatele acestei lumi. Stăpân peste vasta moșie Udații Mari – un imperiu agricol unde grânele și stânele uriașe dictau ritmul Bărăganului – Niculescu nu s-a mulțumit cu rolul de simplu latifundiar. În 1882, el a decis să creeze ceva ce puțini nobili ai vremii îndrăzneau: un sat-model.Harti istorice Udati -Lucieni
Așezarea a fost rodul unui gest de o generozitate rară: boierul a oferit gratuit locuri de casă tinerilor veniți din împrejurimi, cu o singură condiție – să respecte ordinea. Înainte ca prima temelie să fie săpată, pământul a fost măsurat cu sfoara și țărușul. Niculescu a trasat străzile, loturile și aliniamentele, creând un sat-model unde ordinea precede locuirea. Această geometrie perfectă, care se vede și astăzi din satelit, este moștenirea sa directă – o structură socială și urbană gândită să ofere echilibru și coerență unei comunități noi, născute din pământ împărțit și străzi măsurate.
De ce se numește satul „Udați-Lucieni”?
Numele satului nu e deloc întâmplător. Spune, pe scurt, povestea locului și a oamenilor care au venit aici. De mentionat faptul ca in anul 1885, in documentele vremii, satul purta numele de Lucienari, Lucieni in 1892 si din 1903, Udati- Lucieni.
„Udați” vine de la vechea moșie numită Udații Mari. Denumirea are legătură cu pământul umed din valea Călmățuiului. Într-o zonă de câmpie unde seceta era adesea o problemă, acest sol mai umed era o adevărată comoară. Însemna apă aproape, pământ bun și șanse reale pentru agricultură.
„Lucieni” arată de unde au venit primii oameni care au întemeiat satul. Ei s-au mutat aici din satul Luciu. Numele păstrează, așadar, legătura clară cu locul de origine al comunității. În același timp, trimite și la „luciul” apelor din luncă, un reper vizibil într-un peisaj de câmpie deschis, fără multe puncte de orientare.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, când s-au făcut împroprietăririle și s-au trasat noile loturi de casă, vatra veche a celor veniți din Luciu s-a unit cu terenurile din moșia Udați. Așa s-a format o singură așezare.
Udați-Lucieni: Oglindirea trecutului milenar
Numele compus ne șoptește însă că sub „nou” se ascunde și „vechiul”. Lucieni este vocea istoriei, amintind de descălecatul oamenilor veniți de la Luciu, atrași de luciul apelor ce sclipeau odinioară pe valea Călmățuiului. Deși satul „boieresc” este modern, pământul pe care se sprijină are o memorie milenară: sub străzile drepte ale lui Niculescu, arheologii au găsit vestigii ale culturii Sântana de Mureș, semn că viața a pulsat aici cu mult înainte ca rigla boierului să atingă solul.
Evoluția administrativă
Fiind un sat apărut târziu, Udați-Lucieni intră direct în structurile administrative moderne ale județului Buzău. Administrativ, acesta a cunoscut mai multe etape de încadrare:
Perioada 1892-1929: A fost cătun, respectiv sat component al comunei Albești.
Anul 1930: A făcut parte pentru scurt timp din comuna Caragele.
Anul 1931: Devine reședința comunei Lucieni, care includea și alte sate din zonă.
Anul 1941: Este inclus în comuna Udați, alături de Călțuna și Udați-Mânzu.
Din 1968: Odată cu reforma administrativă, satul devine parte componentă a comunei Smeeni, statut pe care îl păstrează și astăzi.
Un sat al ordinii depline
Astăzi, Udați-Lucieni rămâne o lecție de stabilitate. Ferit de presiunea traficului mare, cum se intampla in celelalte sate ale comunei Smeeni, traversate de Drumul National 2C, satul și-a păstrat intactă forma stabilită acum 140 de ani. Casele ridicate în perioada de vârf a construcțiilor (1940–1989) au respectat cu sfințenie „rigla” boierului, fără să modifice forma inițială a vetrei.
Evoluția Populației: Udați-Lucieni (1892 – 2021)
1892
240
1930
299
1941
376
1968
506
2002
434
2011
389
2021
385
Sufletul comunității: De la Școala din 1907 la Biserica din 2011
Viziunea de la 1882 a fost completată, în timp, de stâlpii comunității. În anul 1907, a fost construit primul local de școală în Udați, dotat cu o sală de clasă, unde învățau 121 de elevi. Ulterior, în 1934 (sau 1937, conform unor surse), a fost ridicat un nou local de școală și în partea numită Lucieni, pentru a deservi cei 59 de elevi de acolo.
Scoala din Lucieni
Mai aproape de zilele noastre, între 2001 și 2011, localnicii au demonstrat că spiritul de ctitor nu a murit, ridicând cu forțe proprii si cu sprijinul autoritatilor locale ale comunei Smeeni, biserica cu hramul „Sf. Ilie și Sf. Apostol Andrei”.
Biserica din Udati-Lucieni
Astăzi, Udați-Lucieni rămâne o lecție de istorie vie despre cum se clădește o comunitate. Nu impresionează prin misticismul vechimii, ci prin demnitatea clarității sale. Este satul începuturilor clare, unde istoria nu s-a scris în legende, ci în linii drepte trasate pe pământul negru al Bărăganului.
Strazi Lucieni
Pentru orice trecător, străzile acestui sat sunt, de fapt, omagiul tăcut adus boieruluu și acelor familii tinere, de „insurăței” care, în 1882, au acceptat provocarea de a locui într-un sat desenat cu rigla, transformând un simplu plan cadastral într-un cămin care dăinuie de aproape un secol și jumătate.
Marius Andruh. Foto: Alina Bianca Bălan. Sursa https://timpolis.ro/
De la băncile școlii din câmpia buzoiană, până la cel mai înalt for științific și cultural al țării, drumul academicianului Marius Andruh este o poveste despre excelență, muncă și rădăcini adânci. Pe 7 aprilie 2026, fiul comunității din Smeeni ar putea deveni președintele Academiei Române.
Comunitatea din Smeeni trăiește un moment istoric. Unul dintre „fiii satului”, Marius Andruh, un nume care astăzi rezonează în marile laboratoare de chimie ale lumii, și-a depus candidatura pentru funcția de președinte al Academiei Române. Într-un moment de schimbare pentru forul academic, marcat de încheierea mandatului istoric al actualului președinte, Ioan-Aurel Pop, candidatura lui Marius Andruh aduce în prim-plan nu doar un om de știință de talie mondială, ci și o valoare morală șlefuită în inima județului Buzău.
Rădăcini puternice într-o familie de dascăli
Născut la 15 iulie 1954, chiar aici, în Smeeni, Marius Andruh a purtat mereu cu sine amprenta educației primite acasă. Provenind dintr-o familie de profesori, el a înțeles de mic că drumul spre succes este pavat cu lectură și disciplină. Cei care l-au cunoscut în anii copilăriei își amintesc de un elev sclipitor, a cărui sete de cunoaștere depășea granițele manualelor școlare.
Această fundație solidă pusă în Smeeni a fost rampa de lansare către performanțe greu de egalat: șef de promoție al prestigiosului Liceu „B. P. Hasdeu” din Buzău și, ulterior, șef de promoție al Facultății de Chimie din cadrul Universității din București (1979).
Un ambasador al geniului românesc peste hotare
Cariera sa este un parcurs impresionant de „vârfuri”: de la premiile la Olimpiadele Internaționale de Chimie din tinerețe, până la titlul de profesor emerit și director al Institutului de Chimie Organică și Supramoleculară „C.D. Nenițescu”. Dar Marius Andruh nu a rămas doar în turnul de fildeș al cercetării. El a dus numele României – și, implicit, al locului de unde a plecat – în universități de prestigiu din Paris, Göttingen, Manchester, Strasbourg sau Valencia.
Află aici detalii mai multe despre activitatea domnului academician Marius Andruh.
În ciuda succesului internațional, a rămas profund legat de școala românească, coordonând lotul olimpic de chimie și inspirând generații de tineri să creadă în puterea științei.
„Pentru noi, domnul academician este mai mult decât un mare chimist; este dovada vie că, plecând dintr-o comună precum Smeeni, poți ajunge să conduci destinele culturii și științei naționale prin muncă cinstită,” spun cu mândrie localnicii.
Un simbol al științelor exacte pentru Academia Română
Actual vicepreședinte al Academiei Române, Marius Andruh reprezintă în aceste alegeri vocea științelor exacte. Într-o epocă a tehnologiei și a cercetării avansate, candidatura sa este văzută ca un pas strategic pentru modernizarea instituției.
Dacă pe 7 aprilie votul academicienilor va fi unul favorabil, Smeeniul va oferi României nu doar un președinte de Academie, ci un simbol al rezilienței și al inteligenței rurale care a reușit să cucerească lumea.
Indiferent de rezultatul scrutinului, pentru locuitorii din Smeeni, Marius Andruh este deja un câștigător. Este omul care a demonstrat că universul poate fi înțeles dintr-o eprubetă, dar că inima rămâne mereu acasă, acolo unde a învățat primele litere.
Redacția locală a acestei publicații urează mult succes domnului academician Marius Andruh în acest demers onorant!
SMEENI, BUZĂU – Campania agricolă de primăvară debutează sub un semn de întrebare major pentru producătorii locali. Întârzierile în finanțare și datoriile enorme ale statului către sectorul agricol riscă să compromită producția din acest an, cu efecte directe asupra economiei locale și a prețurilor la consumator.
Deși câmpurile din jurul comunei Smeeni ar trebui să fie în plină activitate, realitatea financiară îi ține pe mulți agricultori pe loc. Startul campaniei de primăvară este marcat de o lipsă acută de lichidități, forțându-i pe fermieri să aleagă între suspendarea lucrărilor sau îndatorarea la unitățile bancare.
Printre cei care fac eforturi susținute pentru a menține ritmul lucrărilor se numără și Răzvan Marin, agricultor din comuna Smeeni. Deși se numără printre cazurile fericite, reușind să își asigure din timp o parte din stocurile de semințe, îngrășăminte și erbicide, resursele nu sunt suficiente pentru a acoperi întreaga campanie.
„Pentru restul necesarului, singura soluție rămâne împrumutul”, este realitatea crudă prezentată de fermierul local.
Situația este trasă la indigo și în restul Bărăganului. Bogdan Cățoi, fermier care administrează suprafețe mari de teren în regiune, confirmă că presiunea financiară este fără precedent. În acest moment, prioritatea zero este erbicidareae – o lucrare critică pentru sănătatea culturilor. Orice zi de întârziere cauzată de lipsa banilor se poate traduce în pierderi iremediabile la recoltă.
Principala cauză a acestui blocaj este neplata subvențiilor și a restanțelor de către stat, sumă care la nivel național a depășit pragul de 4 miliarde de lei. Conform reprezentanților din sector, o pondere importantă din aceste restanțe este reprezentată de subvenția pentru motorină.
Fermierii din Smeeni atrag atenția că lucrările grele din toamnă, precum aratul, au epuizat deja cantități masive de combustibil, iar acum, când este nevoie de o nouă infuzie de capital pentru lucrările de primăvară, conturile sunt goale.
Specialiștii avertizează că problemele financiare ale fermierilor se pot transforma rapid într-o criză generalizată a sectorului:
Problema bancară: Cei mai afectați sunt micii agricultori care, din cauza pierderilor suferite în anii secetoși precedenți, nu mai sunt considerați „clienți eligibili” de către bănci. Aceștia riscă să sară peste etape tehnologice esențiale.
Producție scăzută: Lucrările făcute cu întârziere sau incomplete vor duce inevitabil la o recoltă slabă cantitativ și calitativ.
Impactul la raft: În final, aceste costuri suplimentare și deficitul de producție vor fi suportate de cetățeni, prin prețuri mai mari la alimentele de bază.
Dacă autoritățile centrale nu vor accelera procesul de plată a subvențiilor restante, primăvara anului 2026 ar putea rămâne în istoria locală ca fiind momentul în care lipsa de predictibilitate financiară a învins hărnicia agricultorilor din Smeeni.
La prima vedere, Călțuna pare un sat obișnuit de câmpie, așezat liniștit în structura comunei Smeeni, fără dramatismul istoric al altor așezări din zonă. Dar tocmai această aparentă simplitate ascunde o poveste diferită, o poveste despre ordine, despre planificare și despre modul în care statul modern a construit, la propriu, satul românesc
Pentru a înțelege Călțuna, trebuie privit mai întâi contextul mai larg al zonei Buzăului, unde urmele de locuire coboară până în neolitic și epoca fierului, iar evoluția așezărilor a fost una continuă, marcată de migrații, reorganizări și adaptări la condițiile naturale. În această regiune, în secolele XIII-XIV, satele se dezvoltau organic, prin roire și prin mutări succesive, pe măsură ce populația creștea și terenurile erau valorificate.
Călțuna nu face parte din această categorie a satelor „născute lent”. El apare mult mai târziu, într-o etapă în care spațiul rural începe să fie organizat în mod conștient, prin intervenții administrative și reforme de amploare.
Denumirea și identitatea locală
Satul a purtat de-a lungul timpului variante ale aceluiași nume, reflectând schimbările de administrație și limbaj: Cotuna, Kotuna, Călțuna sau Călțunașul. În vechile hărți austriece, apare sub forma fonetică „Kotuna”, o dovadă că așezarea era deja bine definită în conștiința cartografilor europeni la sfârșitul secolului al XVIII-lea.
Caltuna- Harti istorice
Apariția satului este legată de transformările profunde din secolul al XIX-lea, când reforma agrară din 1864 și cele care au urmat au schimbat radical structura proprietății și a vieții rurale. Împroprietărirea țăranilor nu a însemnat doar distribuirea pământului, ci și necesitatea organizării unor noi vetre de sat, adaptate unei logici moderne.
Călțuna apare în urma parcelărilor realizate după marile împroprietăriri ale țăranilor, proces început cu reforma agrară din 1864 și continuat în anii următori. În acest context, statul român a fost pus în situația de a crea vetre noi de sat pentru familiile tinere, pentru așa-numiții însurăței – tineri căsătoriți care primeau pământ și trebuiau să își întemeieze gospodării noi. Călțuna este exact un astfel de sat. Nu este o vatră veche. Nu este rezultatul roirii unui sat mai vechi. Nu este o mutare din cauza inundațiilor, cum s-a întâmplat cu satul Smeeni. Este un sat trasat pe planșă și apoi ridicat pe teren.
In 1881 se trasează străzile. Se fac loturile. Se așază familiile tinere. Se formează gospodăriile. Asadar, Călțuna este, în esență, un sat construit de la zero pentru o generație nouă de țărani împroprietăriți.
Această origine explică perfect de ce satul are o structură atât de ordonată, cu străzi drepte, paralele și perpendiculare, specifice unei așezări planificate, nu crescute natural.
Deși astăzi peisajul este unul secetos, formarea satului este strâns legată de Valea Călmățuiului. Satul este așezat pe „terasa înaltă” a acestui râu. Documentele arheologice subliniază că această terasă a oferit condiții ideale: protecție împotriva inundațiilor mari (care măturau lunca joasă unde se afla inițial Smeeniul Vechi) și acces la pânza freatică. Această poziționare strategică explică de ce, spre deosebire de alte sate care au fost „mâncate de lăcuste” sau inundate, Căltuna și-a păstrat vatra.
Spre deosebire de satele vechi, cu ulițe șerpuite și gospodării așezate după configurația terenului, Călțuna se remarcă printr-o structură clară, geometrică. Configurația străzilor este rectangulară, acestea fiind trasate pe direcții precise, orientate nord-est – sud-vest și est-vest, o organizare specifică satelor planificate din zona de câmpie.
Această formă nu este întâmplătoare. Ea reflectă o intervenție directă, un plan, o viziune. Satul a fost parcelat, împărțit și construit în mod sistematic, în urma campaniilor de împroprietărire din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și începutul secolului XX.
Satul Caltuna in 2025- vedere din satelit
Căltuna și Războaiele Imperiale (1808)
Un detaliu fascinant care apare în Studiul Istoric comandat de Primaria comunei Smeeni este legat de Pădurea Albești-Căltuna. În anul 1808, în timpul războiului ruso-turc, această zonă a fost teatrul unei bătălii sângeroase. Documentele menționează că trupele rusești și cele otomane s-au ciocnit chiar aici, la marginea moșiei Căltuna. Până târziu, în secolul XIX, bătrânii satului încă mai puteau indica urmele fortificațiilor de pământ ridicate de soldați în acea pădure care astăzi, din păcate, a dispărut.
Reperele de hotar: Movilele Căltunei
Conform Studiului Arheologic al comunei Smeeni, deși nu s-au găsit situri de locuire spectaculoase chiar în centrul satului, împrejurimile satului Călțuna sunt marcate de „movile” (tumuli) care servesc drept repere de mii de ani:
Movila Călțuna, situată la aproximativ 1,5 km nord-est de sat pe o terasa înaltă, este un monument al peisajului care domină câmpia.
Movila de la Est de sat, situată la doar 600 de metri de ultimele case, confirmă că întreaga zonă a fost un coridor de trecere pentru popoarele migratoare încă din epoca bronzului.
Foto Muzeul Judetean Buzau- Studiu Arheologic comuna Smeeni
Evoluția administrativă a satului Călțuna
Fiind un sat apărut târziu, Călțuna intră direct în sistemul administrativ modern al României. El nu trece prin etapele medievale sau premoderne, ci apare deja într-o perioadă în care administrația teritorială este clar definită.
De-a lungul timpului, satul urmează aceeași evoluție administrativă ca întreaga zonă a Smeeniului:
1864-1902: Cătun component al comunei Albesci, plasa Câmpului jud. Buzăuâ
1903-1925: Sat component al comunei Albești, plasa Câmpu jud. Buzău.
1925-1929: Sat component al comunei Albești, plasa Câmpu jud. Buzău.
1930: Sat component al comunei Caragele, jud. Buzău.
1931-1932: Sat component al comunei Albești, plasa Câmpu, jud. Buzău.
1933-1950: Sat component al comunei Udați, jud. Buzău.
1950-1952: Sat component al comunei Udați, raionul Pogoanele regiunea Buzău.
1952-1968: Sat component al comunei Smeeni, raionul Pogoanele regiunea Ploiești.
din 1968: Sat în comuna SMEENI, jud. Buzău
Legătura administrativă cu Albeștiul
Istoria Căltunei este strâns legată de Comuna Albești. În urma reformei lui Cuza din 1864, Căltuna nu ținea de Smeeni, ci era parte componentă a comunei Albești, alături de cătunele Udați și Lucieni. Satul avea propria sa organizare și propriile dosare de împroprietărire, fiind o comunitate de sine stătătoare, formată din oameni care își apărau cu dârzenie hotarele moșiei.
De-a lungul timpului, Călțuna a evoluat în același ritm cu întreaga comună Smeeni, fără rupturi majore și fără evenimente dramatice care să-i schimbe radical traiectoria. Nu există dovezi ale unor strămutări de vatră, așa cum s-a întâmplat în alte sate din zonă, și nici ale unor distrugeri masive care să impună reconstrucții.
În schimb, dezvoltarea sa a fost constantă, liniară, susținută de transformările generale ale societății românești.
Perioada cea mai intensă de construcție a fost cea cuprinsă între anii 1940 și 1989, când majoritatea locuințelor actuale au fost ridicate. Acest fapt explică aspectul relativ unitar al satului, în care gospodăriile au o vechime medie de 50-70 de ani și reflectă stilul arhitectural specific acelei perioade.
Momentul decisiv – 16 februarie 1968
Prin Legea nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului, s-a stabilit configurația actuală a localităților. Această lege a desființat vechile structuri (precum raioanele și regiunile introduse în 1950) și a reînființat județele.
Sub noua lege, Comuna Smeeni a fost desemnată ca unitate administrativă centrală, înglobând sub „umbrela” sa satele: Albești, Bălaia, Căltuna, Moisica, Smeeni, Udați-Lucieni și Udați-Mânzu.
Astfel, Căltuna a devenit parte integrantă a Smeeniului nu printr-o simplă mutare locală, ci printr-o lege națională de unificare care a urmărit concentrarea satelor mici în comune mai mari și mai puternice din punct de vedere administrativ. Această componență a comunei Smeeni a rămas neschimbată din 1968 până în prezent.
Un moment de cotitură in istoria acestui sat a fost data de 25 februarie 1962. Atunci a fost înființată C.A.P. „1 Mai” Căltuna. La înființare acesta număra 125 de familii care au pus la comun o suprafață de 427 hectare de pământ. Aceasta arată că satul era format din gospodari cu proprietăți medii, esențiali pentru economia agricolă a zonei.
Patrimoniul Spiritual
Spre deosebire de Smeeni, care a avut biserici mutate sau reconstruite din cauza inundațiilor, Căltuna a păstrat o stabilitate mai mare a locului. Documentele amintesc de spiritul comunitar al locuitorilor de aici, care au susținut de-a lungul timpului viața religioasă a parohiei, integrându-se în rețeaua celor „9 biserici în 7 sate” ale comunei Smeeni.
În inima satului Căltuna se ridică biserica cu hramul „Sfântul Vasile”. A fost ridicată în 1948 imediat după cel de-al Doilea Război Mondial. Deși vremurile erau extrem de grele, comunitatea din Căltuna a simțit nevoia de a avea propriul lăcaș de cult, separat de cel din Albești. Este un efort remarcabil al celor câteva sute de localnici de la acea vreme de a-și ancora spiritual satul in acest lăcaș de cult.
Biserica din satul Căltuna cu hramul „Sfântul Vasile” construită în anul 1948
Căltuna astăzi
Pentru a completa tabloul acestui sat care a supraviețuit bătăliilor imperiale și furiei naturii, trebuie să privim spre Căltuna de astăzi — o așezare care nu mai este izolată pe terasa sa înaltă, ci a devenit un punct vital de tranzit.
Dacă în trecut viața satului era dictată de capriciile râului Călmățui, astăzi ritmul este impus de DN2C, drumul național care despică localitatea și o leagă direct de Buzău și Slobozia. Pentru călțuneni, acest drum este binecuvântare și blestem deopotrivă: este puntea care îi ține conectați la pulsul orașului, dar și „zgomotul” modernității care a înlocuit liniștea de altădată a câmpiei.
Centrul satului Caltuna- fopto Google Street View
Dincolo de asfalt și istorie, adevărata măsură a unui loc este dată de oamenii săi. Datele ultimelor două recensăminte (2011 și 2021) ne spun o poveste amară, dar reală, pe care o regăsim în aproape toată zona rurală a României: povestea „contractării” satului românesc.
Anul Recensământului
Număr de locuitori (Călțuna)
2011
565
2021 (date publicate în 2023)
439
Strazi in satul Caltuna
În doar zece ani, Căltuna a pierdut peste 20% din suflarea sa. Dacă la 1962, când se înființa C.A.P.-ul, satul clocotea de viață cu cele 125 de familii tinere, astăzi comunitatea devine tot mai mică și mai încărunțită. Cei 439 de locuitori rămași sunt cei care mai țin aprinsă candela în biserică și care mai cultivă pământul acela care, la 1808, era martorul bătăliilor dintre ruși și turci.
Căltuna de astăzi, cu DN2C-ul său zgomotos și cu liniștea celor 439 de suflete, rămâne un simbol al rezilienței. Este satul care refuză să dispară, agățat de marginea drumului național, amintindu-ne tuturor că istoria nu se scrie doar în hrisoave, ci se trăiește prin fiecare poartă deschisă spre câmpie.
