De parcă seceta extrema din Câmpia Bărăganului nu ar fi fost de ajuns, în aceasta perioadă la marginea satului Smeeni, oamenii se confruntă cu un fenomen care îi face să rămână fără păsări în gospodărie.
Neavând poate cu ce sa se hrănească pe câmp, vulpile au început să de-a târcoale pe langa gospodăriile oamenilor.
Un filmuleț care ne-a fost trimis recent de o femeie care locuiește pe Strada Tineretului din satul Smeeni, surprinde o vulpe care se furișează dintr-un lan de porumb și încearcă să ajungă în gospodăria femeii.
Aceasta susține că, cumătra vulpe a luat deja zilele trecute de la un vecin mai multe găini și că ea din 14 pui de găină a mai rămas cu 4.
Nu știe ce metoda să folosească să prindă hoața de păsări sau cel puțin să o țină departe de gospodăria sa și s-a hotărât să ne trimită filmulețul să-l facem public, in ideea că cineva poate oferi o soluție pentru a-și salva păsările din gospodărie.
Conform specialiștilor vulpile sunt animale teritoriale, si daca una s-a decis ca o anumită curte este teritoriul oamenii care locuiesc acolo se vor confrunta cu multe neplăceri.
Vulpea din clipul de mai jos, spune femeia nu se mai sperie de prezenta oamenilor și nu puține au fost situațiile în care s-a încercat alungarea ei, fără niciun rezultat.