In urma cu 3 săptămâni Dragomir Gheorghe, un tânăr de 24 ani din Smeeni era dat dispărut de mama sa, după ce plecase fără nicio urma de la o stână din localitate, unde lucra ca cioban de mai multi ani. Detalii aici
O mobilizare masivă a fost făcuta și pe internet, unde sute de utilizatori ai rețelelor de socializare au distribuit mesajul în care acesta era cautat de familie. După nici doua zile, tânărul a fost identificat în curtea unei biserici din localitate, iar familia a răsuflat ușurată pentru ca se temea pentru viața lui.
George, cum îl alintă apropiații, are însă probleme psihice ce necesita tratament de specialitate. Familia acestuia, în special mama s-a angajat ca va avea grija de soarta lui și îl va tine sub supraveghere.
Ei bine, la nici trei săptămâni de la acel moment, George a comis-o din nou. Scăpat de sub grija familiei, el a plecat din nou de acasă, de aceasta dată găsindu-și adăpost în podul unei farmacii din centrul localitatii Smeeni. Si nu oricum ci, intrând în clădire după ce a forțat încuietoarea unei uși, aflata într-o anexa ce făcea legătura cu farmacia, ca mai apoi să se instaleze în pod, acolo unde a stat câteva zile bune. Se pare ca ieșea din clădire doar noaptea, atunci când angajații plecau acasă.
A stat acolo înarmat cu cuțite, șurubelnițe și foarfeci, iar luni în plină zi, probabil confundând noaptea cu ziua, (din cauza întunericului din pod) a decis sa iasă afară. Nu oricum, ci găurind tavanul farmaciei cu un cuțit, băgând în sperieți farmacistele, care au fost nevoite sa ceara ajutorul politiei, atunci când au văzut cum o mâna își face loc sa iasă afară prin tavan.
Polițiștii au găsit în pod hainele acestuia, șurubelnițe, cuțite și o foarfecă de vie cu care acesta și-a făcut loc sa pătrundă în clădire.
Spaima farmacistelor este pe deplin justificată, una dintre acestea fiind și acum în stare de soc după cele petrecute. Totodată, colega ei a avut și o intervenție pe rețelele de socializare, făcând apel la familie și autorități, să se facă ceva, ca George sa fie adus pe calea cea dreaptă.
Poate faceți ceva pentru a-l aduce și pe calea cea dreapta! Ieri l-am găsit în podul farmaciei.. În timpul programului de lucru…cine știe de câte zile se adăpostea acolo.. Pentru ca avea și schimburi… Și cuțite… Și alte instrumente cu care ne putea răni foarte ușor pe mine sau pe colega mea, care și acum este în stare de șoc, este mesajul uneia dintre farmaciste.
Polițiștii au făcut reconstituirea felului în care tânărul a pătruns în farmacie, deschizând și un dosar penal pe numele acestuia pentru violarea proprietății și pentru distrugere.
George se pare ca a ajuns din nou în grija familiei, care după cele întâmplate trebuie sa se gândească serios sa ceara ajutor de specialitate pentru el.