La doar 59 de ani, un cioban din comuna Gherăseni, județul Buzău, și-a pierdut viața într-un accident cumplit în apropiere de Smeeni,langa DJ203D. Se afla cu oile la pascut pe lunca din jurul Fantanii Tamăduitoare de la Smeeni, când firul vietii s-a rupt brus, fără sa realizeze ce se întamplă cu el.

Circumstanțele tragediei

Potrivit martorilor, totul s-a întâmplat pe drumul dintre Smeeni și Maxenu, într-un moment în care o altă mașină oprise pentru a lăsa oile să traverseze șoseaua. În acea clipă, șoferul – căruia îi fusese recent eliberat permisul de conducere – a tras brusc de volan. Autoturismul a lovit două oi, apoi pe nea Gheorghe (prenumele ciobanului) .

Mașina a trecut peste trupul său, oprindu-se abia la zeci de metri distanță. Impactul a fost fatal: ciobanul a murit pe loc, iar echipajul medical sosit la fața locului nu a mai putut face altceva decât să constate decesul.

O familie în suferință

Victima nu era căsătorită și nu avea copii. Era un om simplu, muncitor, care își câștiga existența lucrând cu ziua la stână, îngrijind oile altora. Deși era bătrân pentru meseria pe care o practica, incerca sa-si castige traiul de zi cu zi păzind oile.

În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs tragicul eveniment rutier.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.