O parte din locuitorii comunelor buzoiene Smeeni si Tintesti, precum si cele invecinate acestora, care sunt tranzitate de Drumul Judetean 203D, si-au dezvoltat in ultima perioada „simțul estetic” foarte mult. Atât de mult încât au reușit in doar câteva luni sa „decoreze” cu diverse materiale, marginea șoselei proaspăt renovata in vara acestui an. Materialele cu pricina sunt culese din propriile gospodarii si mai mult ca sigur vor rezista mii de ani de acum încolo, mai ales ca cea mai mare parte a lor nu sunt biodegradabile.

Asta bineinteles daca nu se trezesc cumva autoritatile locale ale celor doua comune , sau poate cele judete, si vor lua masuri, astfel incat sa strice superbul peisaj care nu are cum sa nu „gadile “ochii celor care circula cu autoturismele pe acest tronson de drum.

Trecând peste satira de mai sus, tragem un serios semnal de alarma celor care au în grija acest tronson de drum și le facem cunoscut faptul ca, imediat după renovarea DJ203D, din vara acestui an, multi cetățeni rău voitori își bat pur si simplu joc de noi si de natura.

Clipul video de mai jos este cât se poate de grăitor in acest sens si credem ca nu mai are nevoie de niciun comentariu.

Daca bunul simt si educatia nu se impaca bine cu cei care tratează astfel natura, atunci credem ca autoritatile trebuie sa-si faca datoria si sa apeleze si la metodele coercitive pentru a stopa acest fenomen, care tinde sa ia amploare, nu numai pe acest drum județean ci, aproape mai peste tot.

Va rugam sa urmăriți cu atenție clipul de mai jos, sa-l răspândiți cât mai multi pe internet, in speranța ca poate si asa, simțul nostru civic va face ca aceste imagini, sa dispară cât mai repede din jurul nostru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.