Două personalități care au intrat în istoria localității Smeeni – Sadoveanu și președintele Franței, de Gaulle

De departe, o figură cu totul şi cu totul aparte în galeria oamenilor care au trait pe raza localitatii  acestor locuri este cea a țăranului Grigore D. Alecu.”

De fel din satul Bălaia, Grigore D. Alecu a fost tot tim­pul omul care atunci când a trebuit a trudit pământul cu sudoare, iar atunci când a fost nevoie şi-a apărat ţara cum a putut mai bine, cu arma în mână lucru dovedit din plin în timpul primului război mondial şi nu numai, devenind apoi veteran de război.

Născut la 1891, spiritul său nu s-a împăcat niciodată cu nedreptăţile şi a fost făcut ca el să fie unul dintre acei puţini care au sărit în ajutorul marelui scriitor Mihail Sadoveanu, atunci când vremurile l-au pus la zid, iar cărţile i-au fost arse fiindcă deranja regimul politic.

Dovedindu-se a fi unul dintre marii săi admiratori, la 1 aprilie 1937, Grigore D. Alecu i-a scris marelui scriitor Mihail Sadoveanu cuvinte de îmbărbătare. Acest protest scris a fost mai apoi preluat în acele zile de marile publicaţii naţionale, respectiv de ziarele „Adevărul” şi „Dimineaţa”.

Iată o parte din textul scrisorii în care ia apărarea scri­itorului:

” … să ştie huliganii şi duşmanii democraţiei că astăzi cenuşa din cărţile dumneavoastră va fi luată de cele patru vânturi ale pământului şi împrăştiată peste tot cuprinsul ţării, prin munţi, văi, dealuri şi câmpii şi din sporii ei vor ivi codri imenşi ai democraţiei româneşti prin care huliganii nu vor putea pătrunde şi dumneavoastră veţi putea curând cum marele istoric Herodot a scris acum 2500 de ani că peste Dunăre nu se putea pătrunde din cauza desimii codrilor şi mulţimea albinelor, aşa nu vor putea pătrunde huliganii şi duşmanii democraţiei şi vor pieri ca şi cum n-ar fi fost şi n-ar fi existat şi ne vom aduce cu scârbă aminte de ei, căci noi ţăranii care muncim pământul cu sudoarea frunţii În arşiţa de soare vom ştii să schimbăm plugul şi coasa pe paloş spre a ne apăra drepturile noastre şi pe con­ducătorii noştri democraţi, căci noi, muncitorii pământului ştim că nu e cu putinţă ca un bun român să arză cărţile unui alt mare şi luminat român ca Mihail Sadoveanu” (apărută în „Adevărul” din 1 aprilie 1937).

Drept recunoştinţă pentru gestul şi atitudinea avută între cei doi, ţăran şi scriitor s-a legat o prietenie deosebită. Într-una din peregrinările sale prin ţară, scriitorul i-a făcut şi o vizită plu­garului Grigore D. Alecu în satul acestuia, Bălaia.

Un alt episod foarte interesant legat de același personaj inedit al comunei Smeeni este cel al corespondenţei dintre aces­ta şi – nici mai mult nici mai puţin – generalul Charles de Gaulle – un simbol al Franţei.

În primăvara anului 1968, Grigore D. Alecu ce ajunsese la venerabil a vârstă de 77 ani a aflat din ziare că va veni în vi­zită în România președintele Franţei. Atunci, veteranul de război din Bălaia, care luptase umăr la umăr în timpul primului război mondial cu ostaşi francezi i-a trimis o scrisoare emoţionantă generalului arătându-şi respectul şi admiraţia faţă de acesta. În mod cu totul inedit același lucru l-a făcut şi un alt cetățean din sudul Olteniei şi el participant la război. Şi, fiindcă scrisoarea olteanului a sosit mai devreme cu o lună în Franţa, generalul de Gaulle a hotărât atunci când a întocmit programul vizitei în România să vină să-l vadă pe acesta. De teama unor comentarii nefavorabile vizavi de modul de trai al românilor din acele vre­muri tulburi, autorităţile locale şi alte servicii mai mult sau mai puţin secrete i-au construit sărmanului oltean într-un timp record o locuinţă nouă pentru ca astfel omul să aibă unde-şi primi dita­mai oaspetele – preşedinte de ţară. Într-adevăr, i-au făcut o primi­re pe cinste.

Acelaşi lucru s-ar fi întâmplat şi cu ţăranul nostru din Bălaia dacă scrisoarea ar fi ajuns mai din timp. Totuşi, generalul şi-a exprimat intenţia de a veni la Smeeni însă programul vizitei sale era foarte încărcat. Au venit în schimb câțiva reprezentanți ai miliţiei politice care să-i tragă de limbă şi să afle cu ce intenţii i-a scris generalului francez şi l-a invitat la Bălaia. Şi să mai spună cineva că românul nu s-a născut poet!

Iată şi textul atât de deosebit al scrisorii lui Grigore D. Alecu către președintele Republicii Franceze – generalul Charles de Gaulle:

Mult stimate Dle General şi Preşedinte,

Am auzit şi citit în gazete, că dvs. aţi hotărât ca în anul acesta 1968 să ne vizitaţi scumpa noastră ţară românească în luna mai. Bine v-aţi gândit Dle Preşedinte de a-ţi ales luna mai, când la noi, în România toate se prefac în rai. Cum încep căldurile, înfrunzesc pădurile, viile, câmpiile, iar în luncă şi în crâng mii de păsări mi se strâng şi cântă aşa cu foc de stă călătorul in loc. Şi de ce-ar sta tot ar mai sta şi tot ar mai asculta, gândăcei şi fluturei, vin pe rând, pe rând şi ei, Îmbrăcaţi ca-n sărbători cu uniforme şi culori, ca-mpreună cu toată naţia românească, plini de bucurie şi cu flori să primească pe cel mai mare şi mai iubit fiu al nobilului popor francez, pe Domnul general Charles de Gaulle.

Domnule Preşedinte, vestea că dvs. ne veţi vizita în luna mai s-a răspândit cu iuţeala fulgerului pe tot cuprinsul ţării şi tot românul se pregăteşte ca de o mare zi de sărbătoare să primească cu mare dragoste şi bucurie, pe înţelept conducător al nobilului popor francez.

Domnule Preşedinte, călcând cu piciorul pe pămân­tul scumpei noastre Românii veţi călca pe un pământ sfânt, stropit cu sângele celor mai nobili fii ai Franţei, care în Primul Război Mondial, pe frontul Moldovei, la Doaga şi Mărăşeşti, în fruntea ostaşilor români, eroicul căpitan francez Verni sub ploa­ia de gloanţe, târându-se pe spate cu foarfecile în mâini, a tăiat reţelele de sârmă ghimpată, făcând loc de trecere şi strigând: „După mine ostaşi români să omorâm hoardele teutone că şi pe aici sunt francezi şi nici pe aici nu se poate trece!„, murind ca un erou în fruntea ostaşilor români. Ostaşii români, luptând în pieile goale, l-au răzbunat spărgând frontul şi gonind zeci de kilometri hoardele duşmane.

Venind în ţara noastră, Dle Preşedinte, veţi avea ocazia să constataţi personal cu câtă dragoste şi bucurie iubeşte poporul român pe eroicuI popor francez şi pe înţeleptul lui con­ducător, generalul Charles de Gaulle. Veţi mai constata că poporul român sub conducerea harnicilor săi conducători a făcut şi face paşi gigantici spre civilizaţie şi bunăstare, găsind ţara veselă grădină, cu pomi roditori şi mândri feciori» pentru care în anii 1914-1918 a curs din belşug sânge francez.

Vă rog respectuos Dle Preşedinte, ca rândurile de mai sus să fie publicate în ziarele care apar în frumoasa dvs. capitală Parisul, leagănul drepturilor omului şi leagănul civi­lizaţiei omenirii, ca să ia cunoştinţă întreg poporul francez, cât de mult noi românii iubim nobilul popor francez şi pe înţelep­tul lui conducător Charles de Gaulle.

Vă aşteptăm cu drag.  Veteran Grigore Alecu, în etate de 77 ani, comuna Smeeni, judeţul Buzău, România”

Chiar dacă nu l-a vizitat pe românul nostru, generalul de Gaulle a ţinut să-i răspundă prin intermediul secretarului său par­ticular printr-o scrisoare sosită la Smeeni puţin timp mai târziu, exprimându-şi aprecierile şi simpatia faţă de astfel de oameni. Scrisoarea vine de la Paris, cu antetul preşedintelui Republicii Franceze este cât se poate de grăitoare:

 „Le President de la Republique Secterariat Particuler

Paris, le 3 mai 1968

Monsieur,

Le General de Gaulle a bien recu la lettre que vous lui avesz adressee a la veille de sa visite en Roumanie.

Monsieur le President de la Republique Francaise m’a charge de vous remecier de cette expresion de votre sympathie a l’egard de nostre Pays:

Veuillez agreer, Monsieur, I’expression de mes sentiments distingues.” Text extras din Monografia comunei Smeeni