Acasă Educatie si cultura Colinde vechi, de pe vremea dacilor, unice în România cântate doar în...

Colinde vechi, de pe vremea dacilor, unice în România cântate doar în localitatea buzoiană Smeeni

850
0

In localitatea Smeeni din județul Buzău, in Ajun de Crăciun, de dimineață până pe înserate, ulițele din sat răsună de glasuri puternice de bărbați care merg la colindat pe la oamenii gospodari.  Organizați in cete de 9 pana la 18 bărbați,  colindătorii din Smeeni sunt unici în țara pentru colindele lor, numite antifonice sunt moștenite de la strămoși, încă de pe vremea dacilor. 

Colindele antifonice au apărut în secolul al XVI-lea, fiind o transformare a vechilor colinde prin adăugiri creștine și preluând stilul muzicii bisericești antifonice.

Bela Bartok, muzician și compozitor din secolul al XIX-lea a fost realizatorul unora dintre primele culegeri sistematice de folclor în Transilvania și a afirmat că unele colinde ale cetelor de colindători îi dădeau impresia unor muzici războinice, a unui ritual perpetuat timp de secole și cu origini precreștine. Erau colinde scandate, cântate pe grupuri, antifonic. Așadar, nu toate colindele antifonice au o vechime de doar cinci sute de ani, ci pot avea chiar rădăcini multimilenare.

Tradiția colindelor antifonice a fost păstrată mult timp și în Bărăgan. La Smeeni, tradiția se păstrează până astăzi, prin grupul sau ceata de colindători „Valea Călmățuiului”.

Cântarea antifonică se bazează prin interpretarea colindelor astfel: grupul se împarte în două, iar cei din al doilea grup preiau linia  melodică a ultimei silabe din cântarea primului grup, la sfârșit cântând toți la unison. Acest mod de interpretarea sporește emoția, dă un plus de efect emoțional ascultătorului.

Grupul de colindători „Valea Călmățuiului” (nume preluat de la râul ce străbate comuna) este alcătuit din doisprezece băieți. Ei interpretează colinde vechi, antifonice, cu o vechime de minim cinci sute de ani, având un repertoriu unic în țară. Acest repertoriu este constituit dintr-un număr de opt astfel de colinde vechi, specifice comunei Smeeni.

1. Sus la munte ninge ploua; 2. La tulpină; 3. Prin cel cel., 4. Scoală, scoală Mărioară, 5. La poartă la Stefan Vodă; 6. Si-ntreabă.;  7. Doamnele aicea.., 8. Doi vanatori.  sunt numele a celor 8 colinde specifice comunei Smeeni.

Colindele se cântă pe rând, câte unul la fiecare casă colindată, astfel încât doi vecini nu aud același colind.

Cei ce fac parte din ceata de colindători poartă pe cap căciuli negre țuguiate din astrahan, au la gât fulare albe, au șubă sau haină scurtă de dimie neagră, pantaloni din lână negri și sunt încălțați cu cizme negre din piele,î nalte până la genunchi. Costumele sunt păstrate din moși, de la generație la generație.

Au ca obiect ritual o pușcă împodobită cu fire de lână multicolore sau o frișcă (bici) cu coada din lemn de bambus sau trestie, împodobită cu canafi (ciucuri) de diverse culori,precum și panglici colorate. Rolul obiectului ritual este unul magic. Pușca sau frișca este ridicată în sus la sfârșitul colindului, toți membrii cetei făcând împreună, într-un glas, urare gazdei: La anu’ nou și la mulți ani!”.

Ridicarea în sus a obiectului ritual semnifică alungarea spiritelor rele și alungarea anului vechi, precum și așteptarea anului nou, mai bogat și plin de sănătate. Acesta este caracterul precreștin, demonstrând vechimea acestor colinde, chiar dacă ulterior au mai fost făcute adăugiri creștine textului colindelor.

În urmă cu câteva zeci de ani pe cuprinsul a toată comuna Smeeni existau în jur de zece cete de tineri colindători. Colindele antifonice de la Smeeni, nu se mai aud decât în această localitate și sperăm ca tradiția să fie dusă mai departe și să nu se piardă acest minunat tezaur moștenit din străbuni.

În vremurile trecute străbunii celor de astăzi mergeau cu aceste colinde doar la casele fetelor tinere, fetele de măritat. Se așezau în semicerc în fața geamului cântând colindele.

Cetele au și un conducător ce dă tonul și anumite comenzi, dacă este cazul. Astfel, atunci când se mergea la casele fetelor, când conducătorul observa că fata colindată nu este bucuroasă de venirea lor, sălta și lăsa pușca sau frișca la pământ de trei ori, iar la acest semn ceata se oprea din cântat și pleca la o altă casă. Acest mod de comenzi face ca pușca sau frișca celor din Smeeni să asume un rol asemănător bățului vătafului călușarilor. Urmarea întâmplării relatate mai înainte era că tot satul lua cunoștință de acest lucru, fata ajungând „în gura lumii”, motiv de mare rușine în fața satului pentru fata respectivă. Celor ce îi primeau cu bucurie, colindătorii le urau la sfârșitul cântării ca în anul ce venea să își găsească ursitul.

Astăzi mai există doar ceata colindătorilor „Valea Călmățuiului” spre a colinda locuitorii comunei,s pre a aduce această comoară în fața spectatorilor la diferite festivaluri sau concerte, ori spre a colinda diferite oficialități.

Sperăm să ducă cu mândrie, dar și recunoștință față de moșii lor, mai departe această tradiție, să predea ștafeta generațiilor viitoare, ca zestrea spirituală a acestor meleaguri să rămână neștirbită.

Sursa articolului poate fi găsita aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here